Dumnezeu măsoară cu dreptate, şi măsura Lui este exactă

Cuvinte duhovnicești

Dumnezeu măsoară cu dreptate, şi măsura Lui este exactă

    • Dumnezeu măsoară cu dreptate, şi măsura Lui este exactă
      Foto: Ştefan Cojocariu

      Foto: Ştefan Cojocariu

Măsura lui Dumnezeu nu greşeşte nici măcar cu o miime de gram. Să nu se teamă dreptul, ci să se cutremure păcătosul. Cântarul stă la poarta cetăţii, ca să cumpănească tot ce se aduce în târg, ca să măsoare cu oca obştească, după dreptate, fără înşelăciune şi părtinire. Toţi am fost cântăriţi la poarta acestei vieţi, când am intrat în cetatea şi târgul lumii acesteia.

Dumnezeu este cel ce măsoară, şi măsura Lui este dreaptă. El măsoară cu dreptate, şi măsura Lui este exactă.

Acest fapt este pentru noi o mare mângâiere, dacă săvârşim binele, şi frică dacă săvârşim răul. Măsura lui Dumnezeu nu greşeşte nici măcar cu o miime de gram. Să nu se teamă dreptul, ci să se cutremure păcătosul. Cântarul stă la poarta cetăţii, ca să cumpănească tot ce se aduce în târg, ca să măsoare cu oca obştească, după dreptate, fără înşelăciune şi părtinire. Toţi am fost cântăriţi la poarta acestei vieţi, când am intrat în cetatea şi târgul lumii acesteia.

În staţia principală stă un ceas mare. Fiecare crede că acel ceas din staţie arată ora exactă, şi îşi potriveşte ceasul după el. Dumnezeu este stăpânul timpului. El a rânduit fiecăruia durata vieţuirii pe pământ – unora mai lungă, altora mai scurtă – neînsemnată şi totuna în faţa veşniciei lumii de apoi. O picătură de apă într-un ocean. Un fir de iarbă în nesfârşita stepă verde.

Dumnezeu este, aşadar, măsurătorul valorilor, şi măsura lui este exactă. Dumnezeu este socotitorul veacurilor, al anilor, al zilelor şi-al minutelor, dar El nu poate fi socotit. Iar când e aşa, fraţii mei, trebuie să ne încredinţăm cântarului lui Dumnezeu şi ceasului lui Dumnezeu! Celelalte vor veni de la sine.

(Sfântul Nicolae Velimirovici Episcopul Ohridei şi Jicei, Prin fereastra temniţei, Editura Predania, Bucureşti, 2007, p. 86)

Citește despre: