Hristos a spus: „Să vă iubiţi unul pe altul…”. „Să iubiţi pe duşmanii voştri”, acesta este răspunsul.

Oricum ar fi de bubos, preotul acesta are harul să te lege şi să te dezlege. Trebuie cu orice chip să nu mai judecaţi preoţimea. Biserica trebuie caracterizată după spusele Mântuitorului. Nimeni nu a plecat să slujească învăţătura Mântuitorului fără cuvintele Mântuitorului. Dar, iată, pe drum s-au întâmplat atât de multe lucruri: un Petru s-a lepădat, dar asta nu înseamnă că învăţătura creştină nu a fost adevărată. Dar Petru s-a ridicat cu totul dincolo, mai presus de căderea lui.

„Dumnezeu ne iubeşte mai mult decât ne urăşte dracul!” Asta înseamnă un îndemn nemaipomenit pe care trebuie să ni-l însuşim.

Dumneavoastră ştiţi ce vă spun eu acum: sunteţi vinovaţi de faptul că acela este vinovat! Ăsta-i răspunsul! Adică trebuie să-l iubeşti, trebuie să nu-l urăşti, iar pentru poziţia ta morală, pentru poziţia ta creştină, îl ajută harul lui Dumnezeu şi pe acela, chiar dacă tu nu i-ai spus niciun cuvânt, dar ai avut curajul să-l preţuieşti, neurându-l – măcar asta – tu l-ai ajutat foarte mult: „Doamne, miluieşte-l!”. Ai început să iubeşti pe vrăjmaşul tău? Cu orice chip nu te izola. Degetul acesta care este cel mai mic şi pare cel mai neînsemnat este o valoare în componenţa fiinţei trupeşti. Dacă aţi iubi oamenii ca pe Hristos, atunci nu aţi mai vedea că ei greşesc, că a făcut cutare şi cutare lucru vrednic de iad.

(Arhimandritul Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003,  pp. 195-196)