Căci aşa cum albeaţa care se întinde pe pupila transparentă a ochilor întunecă vederea şi tulbură lumina, la fel şi cugetul prins de răutate întunecă mintea şi o tulbură. De aceea şi profetul, ştiind aceasta, zice. Mâniaţi-vă, dar nu greşiţi. Căci nu interzice mânia, fiindcă este folositoare. Nici nu taie mânia, fiindcă ea este folositoare împotriva nedreptăţilor şi a nepăsării. Ci taie mânia nedreaptă, mânia iraţională. Şi aşa cum Moise, când a ajuns la legile care aveau ca obiect datoriile morale, a pus cea dintâi lege „Să nu ucizi", la fel face şi David, încă acesta şi mai mult, ca unul care cunoştea mai bine cele ale credinţei. Căci Moise taie uciderea, iar David taie însăşi pe maica uciderii, mânia, şi rădăcina care este izvorul răului. De aceea şi Hristos, punând frâu mâniei, zicea: „Căci oricine se mânie în van pe fratele său vrednic va fi de gheena focului". Vezi în ambele părţi dreapta măsură: Mâniaţi-vă, dar nu greşiţi. Căci este şi o mânie dreaptă. Fiindcă şi Pavel s-a mâniat pe Elimas vrăjitorul, şi Petru pe Safira. Dar nu aş numi asta simplu mânie, ci înţelepciune, purtare de grijă şi iconomie. Căci şi tatăl se mânie pe fiu, dar din purtare de grijă. Cel ce se mânie în van este cel ce se răzbună; dar cel ce îndreaptă defectele celorlalţi, acesta este cel mai blând între toţi. Fiindcă şi Dumnezeu, când se spune în Scriptură că Se mânie, nu se mânie ca să se răzbune, ci ca să ne îndrepteze pe noi. Aşadar, şi noi să îl imităm pe El. A se mânia astfel este dumnezeiesc; a se mânia altfel, omenesc. Dar mânia lui Dumnezeu nu numai că este diferită de a noastră, fiindcă mânia Lui este întotdeauna dreaptă, ci diferă şi prin faptul că mânia nu este patimă la Dumnezeu. Aşadar, nici noi să nu ne mâniem în zadar. Căci mânia nu ni s-a dat ca să păcătuim, ci să împiedicăm prin ea pe cei ce păcătuiesc, nu ca să devină patimă sau boală, ci leac al patimilor.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Psalmi, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 43)