Prin rugăciune, mulţi credincioşi, din Vechiul şi Noul Testament până în zilele noastre, s-au folosit mult, foarte mult, şi sufleteşte şi trupeşte. Mulţi creştini se plâng că Dumnezeu i-a părăsit şi nu le-a dat cele pe care le-au cerut şi le-au aşteptat ei... Aceasta este şoapta diavolului, care întotdeauna caută a împinge lumea în prăpastia deznădejdii. Dumnezeu nu părăseşte pe nimeni, însă oamenii, din nefericire pironindu-şi minţile lor la deşertăciunile veacului acestuia înşelător, uită și-L părăsesc pe Dumnezeu, sau nu se roagă aşa cum trebuie, aşa precum ne învaţă Mântuitorul, zicând: „Rugaţi-vă şi privegheaţi neîncetat, ca să nu cădeţi în ispită”.

Cunoscând că rugăciunile au o mare valoare, putere şi trecere înaintea Atotputernicului Dumnezeu, ştiind că prin ajutorul lor noi dobândim toate cele de folos, în toate împrejurările, trebuinţele, strâmtorările şi primejdiile vieţii, să ne rugăm lui Dumnezeu fierbinte, zicând cu psalmistul: „Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte. Doamne, ca să-mi ajuţi mie grăbeşte. Doamne, Dumnezeul meu, fii cu mine. Doamne, fie voia Ta!” (Psalmi 69, 1).

(Protosinghel Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune, Editura Agapis, București, 2008, p. 38)