Se spunea despre avva Siluan, că avea un ucenic pe nume Marcu, şi care era foarte ascultător şi scria frumos. Bătrânul îl iubea pentru ascultarea lui. mai avea încă unsprezece ucenici, care se supărau că îl iubea mai mult decât pe ei. Bătrânii au auzit, mâhnindu-se. Într-o zi au venit la el şi l-au chemat. Atunci el i-a luat, a ieşit, bătând la fiecare chilie:

– Frate cutare, haide, că am nevoie de tine.

Nici unul dintre ei nu i-a urmat îndată. Ajungând la chilia lui Marcu, bătu zicând:

– Marcu.

Când auzi vocea bătrânului, ţâşni îndată afară. Bătrânul îl trimise cu o însărcinare, zicându-le bătrânilor:

– Unde sunt ceilalţi fraţi, părinţilor?

Când a intrat în chilia lui, a luat în mâini tetradia (caietul) şi a văzut că pusese mâna să scrie şi auzindu-l pe bătrân n-a mai întors condeiul să sfârşească litera O. Bătrânii ziseră:

– Într-adevăr, avvo, cel pe care îl iubeşti tu, îl iubim şi noi, şi-l iubeşte şi Dumnezeu.

(Patericul, ediția a IV-a rev., Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2004, p. 157)