În curgerea vieții lui pământești, omul întâlnește nenumărate piedici aproape de neîntrecut: necaz, suferință, durere. Toate acestea se regăsesc, deși ne este greu s-o acceptăm, în pronia lui Dumnezeu.

Taina suferinței este înmiezuită în lacrima bucuriei. Suferința ne descoperă omul tainic al inimii, lăuntrul, iar bucuria ‒ taina lui „mâine”, veșnicia, dar în taina lui „mâine” nu se ajunge decât prin durerea lui „azi”, care ne descoperă frumusețea clipei veșnice de a fi în Dumnezeu.

Suferința sapă brazde adânci în obrajii pe care curg șiroaiele înțelepciunii, grăia un bătrân, iar un prigonit pentru Hristos din închisorile comuniste a mărturisit cu simplitate că Dumnezeu Se vede printre lacrimi.

(Ieromonahul Luca Mirea, Crâmpeie de gând și cuvânt, Editura Predania, București, p. 26)