Despre minunata sălășluire a lui Dumnezeu în om Domnul a spus ucenicilor Săi aceasta: „Cel ce Mă iubește pe Mine... și Tatăl Meu îl va iubi, și vom veni la el si Ne vom sălășlui în el”. Aceste cuvinte s-au împlinit la apostoli și la toți sfinții. Apostolul Ioan scrie în prima sa epistolă: „Dumnezeu rămâne în noi. Prin aceasta cunoaștem că rămânem în El și El în noi, din Duhul pe care ni L-a dat”. Apostolul Pavel afirmă despre sine: „Nu viez eu, ci viază întru mine Hristos”. Ce spunem? Nu aveau toți apostolii pe Dumnezeu în ei? Din acea zi istorică, în care Dumnezeu Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei în a cincizecea zi după Înviere, toți s-au umplut de Duhul Sfânt.

Din Faptele Apostolilor și din Viețile Sfinților noi știm ce se întâmplă cu omul în care Se sălășluiește Dumnezeu. Căile lui le îndreptează Dumnezeu, cuvintele pe care le rostește nu le rostește el, ci Dumnezeu, faptele pe care le face nu le face el, ci Dumnezeu. S-a petrecut după cuvântul Domnului: „Nu veți vorbi voi, ci Duhul Tată lui vostru va vorbi din voi”. Sfântul Pavel mărturisește despre sine: „Și Duhul îmi poruncește” sau „Și Duhul nu i-a lăsat”. Sfântul Ștefan Arhidiaconul, fiind plin de Duhul Sfânt, privește și vede cerurile deschise și pe Iisus pe scaunul slavei. Când Apostolul Filip l-a văzut pe arap, curteanul împărătesei arapilor, Duhul i-a spus lui Filip: „Apropie-te și te lipește de carul acela”. Și când l-a botezat pe arap, dintr-o dată Duhul l-a făcut nevăzut și într-o clipă l-a dus în cetatea Azot. Cu Duhul lui Dumnezeu vorbesc oamenii cei sfinți ai lui Dumnezeu. Și fac minuni precum Hristos, iar uneori chiar mai mari. Iată, la cuvântul lui Hristos s-a uscat smochinul, iar la cuvântul lui Petru au murit Anania și Safira. La cuvântul lui Hristos s-a liniștit furtuna pe mare, iar la cuvântul Sfântului Marcu din Muntele Fracesc s-a mutat muntele.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Suta de capete de la Liubostinia, Editura Sophia, București, 2009, p. 31)