În multe locuri din Sfânta Scriptură ni se arată că Dumnezeu vrea de la noi să fim răbdători, deoarece întru răbdare omul se călește pentru viața duhovnicească, și prin răbdare el izbutește să crească cu duhul în mijlocul celor mai neprielnice împrejurări ale acestei lumi, care întru cel viclean zace. /I In. 5:19/ Întru răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre! /Lc. 21:19/ - ne poruncește Mântuitorul, înfățișându-ne în răbdare calea către Dumnezeu. Iar Sfântul Apostol Pavel ne învață: cu răbdare să alergăm la lupta carea este pusă înaintea noastră, /Evr. 12:1/ pe calea către veșnicie. Adeseori se aude printre oameni o vorbă ca aceasta: Și-a ieșit din răbdări. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că omul, înfuriat sau supărat, a ieșit din binecuvântatul său adăpost duhovnicesc, în care Dumnezeu l-a rânduit să locuiască. O dată ce a ieșit din adăpostul sufletului său, adică din răbdări, acest om și-a pierdut pacea lăuntrică, dulcea sa liniște și așezarea sa tăcută cea plină de har. Dintr-o dată, s-a trezit în mijlocul vânturilor vijelioase ale ispitelor și s-a văzut înaintea prăpastiei, către care l-a purtat izbucnirea și nerăbdarea sa. Ce se cade să facă acest om? Trebuie să se întoarcă de îndată întru sine, să intre în locuința sa, pe care în chip nechibzuit a părăsit-o, și să redobândească pacea pierdută prin starea de pocăință cu rugăciune.

(Arhimandrit Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, Editura Predania, București, 2010, p. 28-29)