Nimeni nu poate contesta faptul că idolul umanismului are un soclu pe care, de câteva decenii, înțelepții acestei lumi își aduc ofrandele. Omul este măsura tuturor lucrurilor.... E de ajuns să îi învățăm pe copii să fie buni, să nu fure, să nu mintă. E de ajuns să îi învățăm să nu fie golani, să nu ne facă de rușine, se gândesc părinții care nu sunt constienți de faptul că educația din care lipsește Hristos este o educație stearpă. Oamenii caută modele, caută repere. Unii sunt admiratori ai lui Platon, alții ai lui Budha, alții ai lui Mahomed, alții ai lui Shakespeare și alții ai lui Kant sau ai lui Nietzche. Ce le oferă aceștia? În puține cuvinte, cu o claritate extraordinară, părintele Iustin răstoarnă ierarhia valorilor convenționale. Cu obiectivitatea unui doctor, el pune diagnosticul acestor zei artificiali. Îi compară cu Fiul Omului, cu Dumnezeu-Omul, cu Fiul lui Dumnezeu. Și această comparație le pune în evidență neajunsurile, greșelile, urâțenia. Numai educația în care omul este modelat de Hristos are valoare. Numai atunci când omul este îndumnezeit, când se sfințeste, educația și-a atins rostul. Roadele educației umaniste sunt fictive, deviază omul de la chemarea sa care este aceea de a dobândi asemănarea cu Dumnezeu, de a dobândi Împărăția Cerurilor.

(Prefață la: Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Editura Bunavestire, Galați, 2003, p. 11)