El te-a văzut prima oară în umbra păcatului
Când Adam și Eva au păcătuit, ei şi-au făcut acoperăminte din frunze de smochin şi şi-au acoperit părţile ruşinoase, pentru că prin păcat, ei au început să simtă ruşine faţă de ei înşişi.
(In. 1, 48)Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin.
Voi ştiţi din ce şi-au făcut şorţuri primii căzuţi în păcat, Adam şi Eva. Când ei au păcătuit, ei şi-au făcut acoperăminte din frunze de smochin şi şi-au acoperit părţile ruşinoase, pentru că prin păcat, ei au început să simtă ruşine faţă de ei înşişi.
Deci, dacă şi-au făcut acoperăminte primii păcătoşi, cuplul din care noi ne tragem originile, în care am fost pierduţi şi pentru care El a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut – dacă ei şi-au făcut din frunze de smochin acoperăminte pentru a-şi acoperi părţile ruşinoase, ce altceva ar putea însemna: te-am văzut când erai sub smochin, ci doar tu nu ai fi venit la cel care curăţeşte păcatele, decât dacă El nu te-ar fi văzut pe tine în umbra păcatului? Pentru ca noi să vedem, El ne-a văzut, pentru ca noi să iubim, El ne-a iubit.
(Fericitul Augustin, Predica 174.4,traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)