La începutul lui februarie, lui Elefterie M. i s-a descoperit o boală de sânge înfricoşătoare, care a progresat în leucemie şi septicemie. Medicii erau descurajaţi de starea sănătăţii lui Elefterie, care era teolog şi cântăreţ, fiu duhovnicesc foarte iubit al Stareţului Iacov. Atunci, prietenii lui au alergat la mănăstire şi au spus Stareţului părerea medicilor: „Elefterie va muri, Părinte”. Auzind acestea, Părintele Iacov i-a lăsat pe toţi şi s-a dus la biserică. A citit Paraclisul, s-a rugat mult, după care s-a întors la prietenii lui Elefterie şi le-a spus:

- Elefterie nu va muri, ci va trăi, iar peste două luni şi jumătate va veni să cânte la mănăstire.

Şi într-adevăr, aşa s-a şi petrecut. Dar necazurile lui Elefterie nu se terminaseră încă. Medicii au recomandat ca ultimă soluţie, transplantarea măduvei spinării şi aceasta la un centru special din Paris. Dar înainte de a pleca la Paris, după Paştile anului 1990, Elefterie s-a dus la Stareţ, căruia i-a explicat situaţia. Un val de mâhnire a căzut pe faţa Stareţului, care a căzut în genunchi şi s-a rugat multă vreme înaintea Mântuitorului răstignit. Deşi Elefterie era de faţă, nu auzea nimic. După un timp Stareţul s-a ridicat uşurat şi a spus cu siguranţă:

- Fiul meu Elefterie, nu se va face transplant.

Şi a repetat aceasta de trei ori cu tărie. Elefterie însă i-a explicat că toate sunt pregătite, şi donatorul aşteaptă...

- Nu, fiul meu. Ţi-aş fi putut spune să nu mergi deloc (la Paris). Dar du-te, pentru că şi medicii sunt oamenii lui Dumnezeu! Însă transplantul nu se va face.

La Paris au făcut consultaţii noi şi medicii au constatat că diagnosticul de mai înainte nu mai era valabil, pentru că lucrurile se schimbaseră. Aşadar, nu mai era nevoie de transplant.

(Stelian Papadopulos, Fericitul stareţ Iacov Ţalikis, stareţul Mănăstirii Cuviosului David, traducere de ieromonah Ştefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2004, pp. 206-207)