Pentru că nimic nu este întâmplător, chiar citeam zilele acestea din Cel mai iubit dintre pământeni a lui Marin Preda și am întâlnit întrebarea Ce e un eșec?[1]. De obicei, eșecul e ceea ce consideră alții că e, fără să ne dăm seama că dacă am schimba direcția barei și s-o luăm pe alt drum, eșecul ar fi premisa unei adevărate victorii[2].

Bineînțeles, reușita e relativă, în funcție de valorile fiecăruia, ca și eșecul. Da, societatea îți impune un etalon al reușitei, al omului împlinit pe toate planurile și judecă neatingerea lui ca fiind un eșec social… Însă mai e ceva. Oamenii simt că reușita depinde de propriile limite. Eșecul înseamnă idealurile pe care singur ți le-ai impus și nu le-ai atins. E „pariul” cu tine însuți.

De multe ori, nici măcar noi înșine nu ne dăm seama când eșecul nostru e necesar. Cui nu i s-a întâmplat să i se ia curentul, să i se șteargă o lucrare exact înainte să o salveze? Și pentru simplul motiv că a doua oară avea să o scrie mult mai bine. Sau de ce atâtea relații ratate, cu încercări și despărțiri? Doar nu aveai să te căsătorești cu fiecare dintre ei sau ele. Experții în arte marțiale învață să cadă, ca apoi să facă din luptă o artă. Dincolo de perspectiva noastră sau a societății asupra eșecului și a reușitei, cea care vede cel mai bine sensul lor e privirea lui Dumnezeu.

Nu mă pot abține să nu mă întreb: trecând prin toate eșecurile, poate exista totuși un model al omului reușit? Unii ar spune că e cel care a cunoscut fericirea. Sau sunt oamenii cu cele mai grăitoare colecții de amintiri. Cei care pot să iubească, să păstreze o prietenie, să bucure privind primii pași ai copiilor lor. Dar, mie mi se pare că cea mai mare reușită este să ajungi sfânt, cale care are eșecuri la tot pasul. Smerenia e un „eșec“ voit – când nu ai reușit să fii cineva, aflând în schimb că nu ai ajuns încă să fii cu Dumnezeu. Pocăința e un „eșec“ continuu. Toată viața noastră e plină de ele, e o recunoaștere permanentă a cine suntem și unde vrem să ajungem.

O corabie eșuată e cea care avea ținta să ajungă la o anumită destinație și s-a împotmolit pe parcursul călătoriei. Mama îmi spune că nu se poate vorbi de eșec la tinerețe. Încă mai este timp să pornești cu forțe proaspete în a lua cele mai bune decizii. Încă mai e timp să reconstruiești corabia și să refaci traseul.

(Miruna Maria Țupu, ATOR Iași)