Cuvântul cult este de origine latinească și derivă de la verbul colo, -ere, care înseamnă a cultiva, a îngriji, a respecta, a adora. În Antichitate, în domeniul religios, cultul însemna cinstirea care se dădea zeităților adorate, adică atât teama și respectul față de zei, cât și ceremoniile religioase prin care aceștia erau cinstiți sau adorați și prin care adoratorii credeau că intră în contact cu acele divinități.

Pe teren creștin, cultul înseamnă, în general, orice formă sau act religios, cu scopul de a-l pune pe om în legătură cu Dumnezeu, exprimând, pe de o parte, cinstirea sau respectul față de Dumnezeu, iar pe de alta, mijlocind sfințirea omului sau împărtășirea harului dumnezeiesc. Esența și fundamentul universal al cultului este sentimentul că ne aflăm în fața lui Dumnezeu și că intrăm în legătură cu El, prin invocarea numelui Său, prin rugăciune sau prin alte mijloace.

(Pr. Prof. Univ. Dr. Ene Braniște, Liturgica generală, volumul I, Editura Basilica, București, 2015, pp. 69-70)