Este Dumnezeu omniprezent în social media?
Unul dintre atributele lui Dumnezeu este omniprezența, adică acea capacitate de a fi prezent peste tot în același timp. Iar această prezență a lui Dumnezeu este continuă în toată Creația.
Instrumentele media precum Facebook, Instagram, Twitter, TikTok, YouTube pot fi considerate mijloace de pastorație modernă. Trăim într-o lume care este într-o continuă schimbare, uneori în bine, alteori, în rău. Slujitorii lui Dumnezeu, fie că sunt clerici, teologi sau chiar simpli credincioși trebuie să dea curs îndemnului Mântuitorului Iisus Hristos: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Matei 28, 19-20). Oare, nu poate fi valabil și în cazul de față?
Dumnezeu este prezent în mod activ și a fost prezent în toate evenimentele din istoria omenirii și va fi până la sfârșitul veacurilor. Această omniprezență se răsfrânge și în online, și am observat că, în timpul pandemiei, online-ul a întărit comunități de credincioși iar ierarhii și preoții au propovăduit astfel Cuvântul lui Dumnezeu.
Mulți dintre noi ne-am obișnuit cu aceste aplicații. În fiecare zi, numeroși credincioși le utilizează. Ele sunt folosite și de către slujitorii bisericii, având deschiderea către un „public” mai larg, unde le vorbesc oamenilor atât de frumos despre Dumnezeu, despre Maica Domnului, despre sfinți și sfințenia bisericii, atât prin intermediul fotografiilor cât și prin videoclipurile postate.
Nu trebuie să dăm crezare unor persoane mai „atipice” și mult prea „bisericoase”, care susțin faptul că Dumnezeu nu există în online! Din contră, Dumnezeu este acolo unde Îl căutăm, fie în biserică, fie prin intermediul social media. Important este să Îl găsim și Îl așezăm în sufletele noastre umile!
Frământări ale credincioșilor în timpul Postului Nașterii Mântuitorului Hristos
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro