Zice Pavel despre el însuşi: Nu eu trăiesc, ci Hristos trăieşte întru mine. Şi iarăşi: Nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine însuşi şi nimeni nu moare pentru sine, căci dacă trăim, Domnului trăim, iar dacă murim, Domnului murim. Şi dacă murim, şi dacă trăim, ai Domnului suntem. Această urmare este adevărata urmare şi numai aceasta ne păstrează pe noi cu adevărat liberi şi aceasta ne face pe noi fiinţe raţionale şi libere moral. Este necesar aşadar ca duhul nostru să urmeze duhului Domnului, inima noastră să fie lipită de El, iar voinţa noastră să se identifice cu voinţa Domnului. Aşa făcând, vom fi adevăraţii lui ucenici şi vom umbla neabătut pe calea adevărului şi vom rămâne liberi din punct de vedere moral. Numai aşa făcând ne lepădăm de noi înşine, fiindcă nu este mai mare lepădare de sine decât supunerea voinţei trupului voinţei duhului. Fiindcă cu adevărat aceasta este adevărata răstignire a trupului, care cade neputincios la cea mai mică mişcare a voinţei lui proprii. Întru aceasta trupul biruieşte orice întristare. Aceasta este urmarea pe care o cere de la noi Domnul şi întru aceasta petrecem cu adevărat liberi. Orice altă urmare este înşelare.

 

(Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul, Despre îngrijirea sufletului, Editura Sophia, București, 2009, p. 36)