„Nu vei pofti la femeia aproapelui tău, nici la ţarina lui, nici la robul lui, nici la roaba lui, nici la toate câte sunt ale lui", prin care a arătat că nu trebuie să fie cineva biruit nici de pofta de femeie, dacă cineva dintre noi pofteşte, nici să slujească slavei deşarte din făţărnicie, nici să fie stăpânit de mânie, nici de iubire de argint sau de lăcomia pântecelui. Fiindcă este o singură poftă, dar sunt multe cugete stârnite de ea, cum ar fi să dorim să ne lăcomim, să desfrânăm, să fim iubitori de argint, să ne slăvim în deşert, şi astfel aducem în trup această murdărie a plăcerii pentru fiecare patimă a poftelor. De aceea Domnul arată că sunt două căi pentru cel care stăpâneşte cugetul poftelor, una strâmtă şi alta largă; una ducând la viaţă pentru faptul că se întoarce bine de la viaţa aceasta, cealaltă duce la pierzanie pe cei ce nu se îngrijesc de virtuţi. De aceea îndeamnă: „Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneţi la lumină". Aşadar, pe de o parte, a cugeta cele rele poartă chipul întunericului care condamnă pe cei care au păcătuit. Iar pe de altă parte, a spune, prin cultivare, ceea ce este bun şi drept este, pentru viitoarea lumină cea fără de moarte, mărturie a virtuţii voastre şi a vieţii. Când, aşadar, ne îndulcim cu veacul şi cu lumea din el, atunci, întărindu-ne cugetul evlavios, să ne întoarcem de la toată pofta pătimaşă şi iubitoare de păcat, râvnind ostenelile sfinţilor, pentru slava cea gătită şi făgăduinţa nepovestită pentru care suntem datori a priveghea cu rugăciuni şi postiri şi a sluji întru dreptate prin cea mai înaltă petrecere virtuoasă, eliberaţi prin libertatea lui Hristos, Dumnezeul nostru, Care ne va păzi pe toţi, spre slava măreţiei Lui, Căruia Se cuvine slava împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

(Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, Cuvinte ascetice, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 66)