În perioada stăpânirii turcești, un episcop de la Patriarhia ecumenică, prin lucrarea diavolului, s-a lepădat și a devenit musulman. Dar odată la sărbătoarea Bairamului, în ceasul în care toți turcii mâncau și se desfătau, au cerut de la cel ce se lepădase să batjocorească tainele creștinilor ca să râdă. Acela însă la început nu a vrut, dar când a văzut că aceia insistau, a luat un potir și l-a înălțat sus și a rostit melodios „Pe noi pe toți să ne pomenească Domnul Dumnezeu”, făcând în același timp încojurul mesei unde stăteau turcii și mâncau. A lăsat potirul pe masă și s-a întors să vadă dacă s-au distrat comesenii lui. Însă a constatat cu uimire că turcii nu numai că nu au râs, ci îl priveau înfricoșați. „E, bre, le zice, eu am făcut asta ca voi să râdeți și voi de ce mă priviți așa parcă sunteți pierduți?” După puțin timp, unul dintre ei i-a răspuns: „Papa efendi, în clipa în care ai făcut aceasta te-ai înălțat doi coți de la pământ”. Auzind aceasta episcopul s-a minunat și ieșind afară a plâns, pocăindu-se și zicând: „Eu L-am lepădat pe Domnul, dar El nu m-a lepădat. Dumnezeiescul Lui har mă umbrește încă”.

În aceeași noapte a plecat pe ascuns în Sfântul Munte, unde și-a trăit restul vieții lui cu pocăință și lepădare de sine, fără să știe nimeni cine era, afară numai de duhovnicul lui.

*** Din tradiția ascetică și mistică a Sfântului Munte