Unii când fac rugăciune în comun se trezesc că folosesc pluralul şi zic „miluieşte-ne, Dumnezeule” şi după aceea „pe noi păcătoşii...”

Toate rugăciunile sunt la singular, „miluieşte-mă, Dumnezeule...”. Eu când zic rugăciunea, chiar dacă aud toţi, spun „miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, iar fiecare o aude şi se consideră pe sine păcătos. Eu nu am dreptul să mă pronunţ asupra celorlalţi ca fiind păcătoşi (toţi suntem păcătoşi); nu ştim dacă toţi, dar eu ştiu numai de mine, de tine nu pot să ştiu dacă eşti sau nu păcătos, nu trebuie vorbit în numele tuturor.

(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, pp. 67)