Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - ocrotitorul botoșănenilor

Arhiepiscopia Iaşilor

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - ocrotitorul botoșănenilor

Sute de credincioși au luat parte la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită  sâmbătă 23 aprilie,  la biserica Sf Mare Mc Gheorghe din Botoșani, cu ocazia sărbătoririi hramului lăcașului de cult.   Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei alături de un sobor de preoți și diaconi.

Pe parcursul întregii slujbe credincioșii botoșăneni s-au putut închina la moaștele Sf. M Mc Gheorghe și ale Sf. M Mc Mina, aduse de la biserica Sf.  Spiridon din Botoșani. Acestea vor rămâne așezate spre închinare în biserica Sf. Gheorghe, până în Vinerea Patimilor.

Sfântul Gheorghe este și ocrotitorul municipiului Botoșani, însă autoritățile locale au hotărât ca evenimentele dedicate acestei ocazii să fie amânate pentru luna mai, având în vedere că anul acesta 23 aprilie a căzut în Postul Mare.

Citește despre: