Gândeşte-te la tine de parcă ai fi mort – îmi spun mie însumi – şi nu vei simţi venirea morţii. Toceşte boldul morţii în timpul vieţii, iar când aceasta va veni nu va mai avea cu ce să te împungă. Cugetă la tine în fiecare dimineaţă ca la o minune nou născută şi nu vei simţi bătrâneţea.

Nu aştepta să vină moartea, fiindcă moartea a şi venit deja cu adevărat şi nu te-a părăsit. Dinţii ei sunt mereu în trupul tău. Tot ceea ce a vieţuit înainte de naşterea ta şi tot ceea ce va supravieţui după moartea ta – aceea chiar acum este viu în tine.

Într-o noapte, un înger a desfăcut sulul timpului, al cărui sfârşit n-am fost în stare să-l percep, iar el mi-a arătat două puncte pe sul, unul lângă celălalt. „Distanţa dintre aceste două puncte”, spuse el, „este durata vieţii tale”.

„Aceasta înseamnă că viaţa mea este deja pe sfârşite”, am strigat eu. „Şi trebuie să mă pregătesc pentru călătorie. Trebuie să fiu ca o gazdă harnică care-şi petrece ziua de azi curăţind casa şi care face pregătiri pentru sărbătorirea slavei de mâine”.

Cu adevărat, ziua de azi a tuturor fiilor oamenilor este în cea mai mare parte plină de griji pentru ziua următoare. Totuşi, puţini dintre cei ce cred în făgăduinţele Tale, se preocupă de ceea ce se va întâmpla în ziua de după moartea lor. Fie ca moartea mea, o, Doamne să fie un ultim suspin nu după această lume, ci pentru acel binecuvântat şi veşnic Mâine.

(Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului, Editura Anestis, 2006, pp. 45-46)