- Părinte, există oameni care nu cred, dar sunt compătimitori şi fac fapte bune.

- Când un om lumesc dă cu dispoziţie curată şi nu din complezenţă, atunci Dumnezeu nu-l lasă, ci cândva îi va vorbi în inimă. Un cunoscut de-al meu ce trăia în Elveţia mi-a povestit odată următoarea întâmplare: O doamnă bogată atee era atât de compătimitoare, încât ajunsese să-şi împartă toată averea sa la săraci şi scăpătaţi, în cele din urmă rămânând foarte săracă. Atunci, toţi cei care au fost ajutaţi de ea, s-au îngrijit să o aducă în cel mai bun azil. Dar cu toate că a făcut atâtea fapte bune, a rămas atee. Mergeau şi îi vorbeau despre Hristos, dar nu primea cuvântul. Spunea că Hristos n-a fost nimic altceva decât un om bun, un lucrător social şi alte teorii de felul acesta. Poate că şi creştinii pe care i-a cunoscut să n-o fi putut ajuta aşa fel ca să fie mişcată de viaţa lor. „Fă rugăciune pentru sufletul acesta” – mi-a spus prietenul meu. În tot cazul a făcut multă rugăciune şi acela pentru întoarcerea ei. După o vreme mi-a spus prietenul meu: „Într-o zi când am mers s-o cercetez la azil, am aflat-o în întregime schimbată. Cred, Cred - striga”. I s-a întâmplat ceva care a schimbat-o. A cerut după aceea să fie botezată.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, 2000, pp. 165-166)