Cum să înțelegem: „Cel ce miluiește pre sărac, dă împrumut lui Dumnezeu” (Pilde 19, 17)?

Este, bineînțeles, un cuvânt din Sfânta Scriptură. Întrucât cele pe care le dăm sunt bunuri ale lui Dumnezeu, pe noi, oamenii, nevoia ne face de multe ori, să avem bunăvoință. Dumnezeu, dimpotrivă: face din bunăvoința lui, nevoie. Este ca și cum ai spune: „Întrucât ai făcut milostenie, socotesc că M-ai împrumutat și acum îți sunt dator”. Aceasta însă este, repet, generozitatea, bunăvoința lui Dumnezeu. Pentru că, până la urmă, ce i-am dat celuilalt? Un bun pe care tot Dumnezeu ni l-a dat. Prin urmare, tot lui Dumnezeu Îi dăm bunurile.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că până și Tainele pe care le săvârșim noi, preoții, de fapt le lucrează Dumnezeu prin noi. Duhul Sfânt le săvârșește pe toate acestea. „Preotul mâna și-o pune la îndemână și limba lui însuși o împrumută (lui Dumnezeu)”.

Iar dacă Dumnezeu ne răsplătește faptele, după cum spune sfințitul Augustin, atunci Își încununează propriile daruri, pentru că Dumnezeu ne dă puterea și voia de a face binele. Toate, deci, pe care le-am face noi, sunt ale lui Dumnezeu.

(Arhimandritul Epifanie Theodoropulos, Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, Editura Predania, București, 2010, p. 84)