În cadrul familiei, prietenia este absolut necesară. Familia în care nu există înţelegere este ca o corabie pe mare în timp de furtună, expusă pericolului afundării, datorită neînţelegerii dintre conducătorii ei. Pentru acest motiv, Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă înţelegerea între soţi, zicând: „Înainte de toate, trebuie preferată înţelegerea, pentru că aceasta este mai presus decât toate celelalte lucruri. Când într-o casă bărbatul şi femeia sunt dezbinaţi, atunci acea casă nu se găseşte într-o situaţie mai bună decât corabia cea purtată de valurile mării.”[1]

Dacă Dumnezeu Însuşi este Cel care ne călăuzeşte spre căsătorie, El face asta în modul cel mai binecuvântat, dăruind cuplului darul inestimabil al prieteniei. Viaţa fiindu-le întemeiată pe acest dar, cuplul poate lucra apoi la celelalte aspecte ale relaţiei lor, inclusiv creşterea în credinţă şi rugăciune. Înţelegerea între soţi şi între membrii familiei este condiţia fundamentală a bunei convieţuiri şi a mântuirii. Soţii trebuie să-şi fie reciproc prietenii cei mai adânci. Dragostea trebuie exprimată atât prin cuvinte, cât şi prin fapte.[2]

Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur despre relaţia dintre soţ şi soţie: „Arată-i soţiei tale că are un mare preţ compania ei pentru tine şi că de dragul ei vrei mai mult să stai acasă decât în oraş. Să o respecţi pe soţia ta mai presus de prietenii tăi, şi mai presus decât copiii pe care ţi i-a născut, şi iubeşte-i pe aceşti copii, de dragul ei.”[3]

În dragoste există respect, şi respectul se află în dragoste. Aşadar, în familie se realizează legătura indisolubilă a iubirii. Iubirea dintre cei doi soţi se împlineşte atunci când apare copilul, care întregeşte şi totodată îi uneşte pe cei doi, aducându-le bucuria deplină. Vedem cum în familie se realizează aceeaşi comuniune de iubire care este întâlnită şi în sânul Sfintei Treimi, pentru că modelul desăvârşit de iubire este cel din sânul Sfintei Treimi. Făcând referire la acest lucru, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Dragostea dintre cei doi are ca suport dragostea pentru acelaşi Dumnezeu, şi o egalitae ontologică venită tot de la El. Egalitatea poate să aibă loc doar în Hristos după ce firea este restaurată. Căsătoria, dacă o privim cu adevărat creştineşte, este o şansă de îndumnezeire a omului fără nici cea mai mică scădere, iar acest lucru implică curăţie, demnitate, sinceritate.”[4]

Se pare că Sfântul Ioan leagă căsătoria de o taină a firii, dar cu împreună-lucrarea lui Dumnezeu, şi nu de ceea ce noi numim în sens juridic taina căsătoriei. E drept că doar în Biserică ea poate fi pe deplin trăită, că plenitudinea ei este legată de împărtăşirea cu Hristos. Taina este legată şi de întruparea Mântuitorului şi de realitatea căsătoriei. Prin urmare, singura şansă de întelegere este comuniunea cu Hristos Mirele prin Biserică-Mireasa, adică de a intra prin experienţă în taina legăturii dintre Hristos şi Biserică. Cei doi sunt părtaşi aceleiaşi vieţuiri, care este viaţa în Hristos. După cum se observă, Sfântul Ioan prezintă sfera de acţiune a bărbatului în paralel cu cea a femeii, referindu-se la aceeaşi capacitate naturală. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Dragostea adevărată se naşte din întreaga înţelepciune, iar din aceasta vin mii de bunătăţi. Pe celelalte femei să le socoteşti ca pe nişte pietre, ştiind că după ce te-ai căsătorit, chiar numai să priveşti cu ochii neînfrânaţi la o altă femeie măritată, te faci vinovat de osânda adulterului. Nu este nimic mai de ruşine decât un om desfrânat după căsătorie”[5].

Taina căsătoriei este legată de taina Sfintei Treimi, nunta este o prefigurare a tainei întrupării lui Hristos, dar asta nu înseamnă că dragostea dintre soţi nu este tot o taină. Faptul alegoric nu distruge sensul literal, care presupune angajamentul concret de al iubi pe celălalt. La priceperea tainei întrupării ne ajută trăirea concretă a iubirii aproapelui sub toate aspectele ei, de soţie sau soţ până la sărac. Conlucrarea şi unirea dintre femeie şi bărbat ar trebui să fie tot atât de tare şi armonioasă ca aceea dintre cap şi trup. Femeia, prin dragoste, îl înglobează pe bărbat în sine. Adevărata viaţă de familie nu se poate trăi dacă nu există o experienţă eclesială ca a primilor creştini.[6]

Înţelesul încununării de la nuntă este legat de integrarea perechilor chiar în taina dragostei lui Hristos pentru Biserică. Sfântul Ioan Gură de Aur, vorbind despre această dragoste spune următoarele: „Să bage dar de seamă soţii, să bage de seamă şi soţiile; soţiile ca să dea dovadă de marea dragoste pentru bărbaţii lor şi nimica mai presus de bunăstarea acelora să nu pună ; iar soţii ca să poată arăta mare cinste femeilor lor şi toate să le facă ca şi cum ar avea un suflet şi un trup.”[7]

În continuare, Sfântul Ioan Gură de Aur, subliniind legătura dintre unitatea în căsătorie şi dragostea reciprocă zice: „Când iubeşti, celălalt este tu însuţi. Căci prietenia aceasta însemnează: cel ce iubeşte şi cel ce este iubit să nu mai fie două persoane aparte, ci oarecum un singur om, lucru ce nicicând nu s-ar putea întâmpla, fără numai din dragoste. Iar dragostea căsătoriei este un lucru ce întrece orice avuţie, căci nici un lucru afară de bunătăţile cereşti, nu este mai de preţ decât a fi iubit de soţie şi a o iubi pe ea.”[8] 

Se insistă asupra unităţii de gândire şi de simţire a soţilor. La baza adevăratei căsătorii stau dragostea şi înţelegerea, pe care le consideră rădăcina tuturor bunătăţilor. Sfântul Părinte ne oferă drept model legătura dintre Avraam şi Sarra, despre care zice: „Atunci este adevărata căsnicie, când domneşte atâta înţelegere între bărbat şi femeie, când sunt atât de strâns uniţi prin dragoste, când este o atât de mare legătură între ei, câtă a fost între Avraam şi Sarra. După cum trupul niciodată nu se răscoală împotriva lui însuşi, şi nici sufletul contra lui însuşi, tot aşa bărbatul şi femeia nu trebuie să se scoale unul împotriva altuia, ci să fie uniţi. Atunci se vor revărsa asupra lor nenumărate bunătăţi.”[9] 

Vedem că prietenia este absolut necesară omului pentru mântuire, deoarece mântuirea se realizează prin comuniune şi prietenia naşte comuniunea şi îi apropie pe oameni între ei. Dacă vom cultiva prietenia în viaţa noastră vom avea întotdeauna beneficii, iar acest lucru ne este confirmat şi de dumnezeiescul Părinte Ioan Gură de Aur, prin frumoasele cuvinte: „Nimic nu este folositor fără dragoste. Să ai mii de bunuri, ce folos vei avea din ele? Să ai bogăţie, să ai desfătări fără prieteni, dar ce câştig vei avea? Nici un bun dintre cele ale vieţii pământeşti nu este mai frumos decât dragostea şi prietenia. De pe urma prieteniei vom avea un câştig mare fiindcă vom fi de neînvins de către cei care vor să lupte împotriva noastră. Voi spune că prietenul mă iubeşte nu numai când mă laudă, ci şi când mă ceartă şi mă corectează. Căci a lăuda toate, şi cele bune şi cele rele, nu este o atitudine de prieten, ci de înşelător şi de om prefăcut, dar, când se îngăduie să fie lăudate cele bune şi să fie criticate cele rele, acest lucru este specific prietenului şi celui care îţi poartă de grijă.”[10]

Preot Mihail Bălan