Părinţii Bisericii descriu viaţa căsniciei ca pe o foarte serioasă răspundere, ca pe o problemă dificilă. Este o osteneală şi o virtute luptătoare căsnicia, iar cel care se va antrena bine, după ştiinţa cea bună, intră pregătit în luptă.
Este nevoie să fie condamnată cu multă exactitate atmosfera „cuvioasă” de înfrumuseţare, de cosmetizare a căsătoriei, realizată de anumiţi „specialişti”, nu rareori teologici şi clerici. Aceştia se referă la căsătorie cu eufemisme dulci, cu cuvinte frumos alese, folosind o frazeologie de poveste, încercând să o adapteze valorilor societăţii de consum; ei vorbesc despre băiatul bun de 25 de ani, om de succes, care se căsătorește cu frumoasa și buna fată de 25 de ani, şi trăiesc la casa lor în condiţii bune, cu doi copii (există această imagine în care cel puţin doi copii împlinesc o familie contemporană), cu maşinuţa lor, cu căsuţa lor de vacanţă, cu toate aparatele lor care le înfrumuseţează viaţa.
O asemenea falsă şi dulceagă părere despre căsătorie se poate potrivi ipocriziei puritanismului cu „aşa se face”, dar nu are nici o legătură cu viaţa Bisericii. Biserica leagă căsătoria de martiriu. Părinţii Bisericii descriu viaţa căsniciei ca pe o foarte serioasă răspundere, ca pe o problemă dificilă. Este o osteneală şi o virtute luptătoare căsnicia, iar cel care se va antrena bine, după ştiinţa cea bună, intră pregătit în luptă.
Este clară convingerea Părinţilor că familia este un loc în care se formează personalitatea omenească; aceasta se va duce în luptă, în arenă, în societate şi va influenţa societatea în mod direct. Deoarece căsătoria este o chestiune atât de dificilă, nu este pentru oricine, ci pentru „cui îi este dat” şi cu siguranţă nu este pentru aceia care nu se pregătesc în mod potrivit, în mod realist.
(Pr. Filotei Faros, Pr. Stavros Kofinas, Căsnicia: dificultăți și soluții, traducere din limba greacă de Pr. Șerban Tica, Editura Sophia, București, 2012, pp. 67-68)
