Cununia se încheie cu „dănţuirea Isaiei”. Mirii, conduşi de preot, fac primii paşi ca soţ şi soţie, dând ocol de trei ori mesei pe care sunt aşezate Evanghelia şi Crucea. Masa se aseamănă mesei altarului şi aceleaşi trei tropare ce se cântă acum se cântă şi la hirotonia diaconului sau preotului, când acesta este purtat de trei ori împrejurul Sfintei Mese. Această „dănţuire” simbolizează făgăduinţa perechii de a fi totdeauna condusă de Hristos şi de a se aşeza învăţăturile Lui, vestite în Evanghelie, în centrul vieţii lor. 

Primul tropar, „Isaie, dănţuieşte”, începe de fapt cu un cuvânt grecesc, horeue, care înseamnă literal „a se prinde în horă”. Troparul înfăţişează preaplinul veseliei pentru Naşterea Mântuitorului. Următoarele două tropare vorbesc despre sfinţii mucenici şi apostoli. Troparele laolaltă vestesc marea bucurie a mântuirii pe care Dumnezeu a dăruit-o lumii şi aduc aminte mirilor de chemarea lor de a fi mucenici sau martori (primul sens al cuvântului) ai lui Hristos şi ai Împărăţiei Sale.

Aceeaşi chemare de a da mărturie lui Hristos se poate vedea la ecfonisul slujbei: „Pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ale sfinţilor, slăviţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli, Împăraţi Constantin şi Elena, ale Sfântului Marelui Mucenic Procopie şi ale tuturor sfinţilor…”.

La slujba cununiei, mirele şi mireasa sunt şi ei încununaţi şi chemaţi să dea mărturie lui Hristos prin vieţile lor şi chiar până la moarte, dacă este nevoie. Ei mai sunt chemaţi să-şi jertfească vieţile unul pentru altul, lucru pe care Biserica îl recunoaşte limpede şi îl cinsteşte ca pe un fel de mucenicie.

(David şi Mary Ford, Căsătoria ‒ cale spre sfinţenie, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, p. 30)