Filosofia certurilor din familie: adeseori certurile provin din reproşurile soţiei, pe care soţul le suportă cu greutate, chiar dacă reproşurile acestea sunt îndreptăţite (orgoliul). Trebuie să înţelegem de unde vin reproşurile: adeseori, ele vin din dorinţa soţiei de a-l vedea pe soţ mai bun decât este el de fapt, dintr-o exigenţă sporită faţă de el, adică dintr-un fel de idealizare.

În aceste cazuri, soţia reprezintă conştiinţa soţului său, şi reproşurile ei trebuie primite ca atare. Bărbatul, mai ales în căsătorie, este înclinat să se lase pe tânjeală şi să se „culce” pe datul empiric. Soţia se desprinde de acest dat şi aşteaptă de la soţ mai mult. În acest sens, prezenţa conflictelor în familie este, oricât de ciudat ar părea, dovada înfăptuirii căsătoriei, şi în acest om nou, contopit din doi, soţia joacă rolul conştiinţei.

Iată de ce între oamenii apropiaţi certurile sunt câteodată chiar folositoare – în focul certei se mistuieşte tot gunoiul supărărilor şi neînţelegerilor care s-au acumulat câteodată vreme îndelungată, şi după explicaţiile şi mărturisirile reciproce se instalează sentimentul limpezimii şi liniştii – totul s-a clarificat, nimic nu mai apasă. Atunci se descătuşează cele mai înalte capacităţi ale sufletului şi, prin comunicare, se discută lucruri uimitoare, se ajunge la deplină unire de sentimente şi de gândire. (Preotul Alexandr Elceaninov)

(Cum să ne întemeiem o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înţelepte pentru soţ şi soţie de la sfinţi şi mari duhovnici, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 108)