În mod tradiţional, bărbaţii îşi ascund sentimentele; a-şi da în vileag trăirile reprezintă pentru ei un semn de slăbiciune. Femeile trebuie să cunoască toate acestea, ca să ştie când să le vină în ajutor bărbaţilor. Bărbaţilor nu le place să-şi manifeste sentimentele, căci îi face să se simtă vulnerabili, dar asta nu înseamnă că sunt neapărat grosolani şi insensibili.

Pentru bărbat, munca, ocupaţia favorită, are o foarte mare însemnătate – lucru legat tot de menirea lui bărbătească de personalitate dominantă, de întreţinător al familiei. Pentru bărbat e o jignire gravă dacă soţia îl numeşte „ratat” sau, şi mai rău, „neputincios” – jignire pe care o poate resimţi mai puternic decât ar resimţi infidelitatea ei.

Chiar şi atunci când soţia câştigă ceva mai mult decât soţul sau a ajuns într-o poziţie mai înaltă, aceasta constituie o cauză de continuă nemulţumire lăuntrică a bărbatului. Lăsăm deoparte faptul că uneori el este singurul vinovat – nu asta ne interesează acum, ci faptul că sarcina femeii este cea de a-l inspira pe bărbat în activitatea lui. (Asta nu înseamnă că este doar responsabilitatea ei de a-i da curaj și încredere, dar este bine să știe cum să-l ajute n. r.)

(Pr. Pavel Gumerov, El şi ea: în căutarea armoniei conjugale, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu Vlas, Editura Sophia, București, 2014, p. 46)