În zilele noastre, femeile visează des la o carieră, fiind necăjite în adâncul sufletului că trebuie să irosească timp pentru educarea copilului lor! Dar, numai să i se întâmple ceva acestuia şi se dovedeşte că nimic nu mai contează pentru ele, decât să fie copilul viu şi sănătos.

„Am fost în deplasări toată copilăria lui Valea – atât de mult îmi plăcea profesia de geolog! Visam să devin doctor în ştiinţe, aveam în faţă un viitor strălucit. Valea rămânea cu părinţii mei. Lui îi era dor, plângea, mă ruga: «Mamă, nu pleca!». Apoi, a crescut şi parcă s-a obişnuit. Mai târziu, la 13 ani, brusc a devenit parca străin, închis, a început să intre în conflict cu colegii, cu profesorii. Eu m-am alarmat, străduindu-mă să stau mai mult pe acasă, apoi chiar am renunţat la serviciu ca să mă ocup de copil. Dar, era târziu. Acum el nu mai este (băiatul s-a sinucis – n.a.), şi eu înţeleg că nu am nevoie nici de diplomă, nici de funcţia de manager, nici de plecări peste hotare...”.

Câte mame se regăsesc în această tristă mărturisire a doamnei necunoscute, care s-a apropiat odată de mine, după discursul pe care l-am ţinut într-o bibliotecă! Desigur, nu toate povestirile sfârşesc atât de tragic, dar înţelesul rămâne neschimbat: construind cariera în dauna educaţiei copiilor, femeia pierde, în consecinţă, pe ambele terenuri.

(Tatiana L. Şişova, Probleme şi dificultăţi în educarea copiilor: îndrumar pentru părinţi, traducere din limba rusă de preot Nicolae Creţu, Editura Sophia, Bucureşti, 2012, pp. 224-225)