Să trăiască cât mai duhovnicește în perioada studiilor lor...
În perioada aceasta să-şi găsească un duhovnic bun care să-i ajute să nu se entuziasmeze uşor de un fel de viaţă sau de celălalt, dar nici să deznădăjduiască.
Este bine să accentuăm copiilor să ia aminte să nu-şi piardă timpul în zadar, ci să trăiască cât se poate mai duhovniceşte în perioada studiilor lor, să-şi ia repede diploma, care este absolut necesară, şi după aceea va ajuta Dumnezeu. În perioada aceasta să-şi găsească un duhovnic bun care să-i ajute să nu se entuziasmeze uşor de un fel de viaţă sau de celălalt, dar nici să deznădăjduiască.
Să aibă răbdare să-şi termine studiile, după care, având şi mai multe condiţii necesare, se vor putea hotărî deja cu mai multă maturitate pentru un fel de viaţă sau altul, sau vor face ceea ce cred ei că este mai bine spre slava lui Dumnezeu. Căci în starea în care se află astăzi lumea, cu cât tinerii se maturizează mai mult, cu atât este mai bine.
Nu vedeţi câte se întâmplă astăzi? Şi mai ales atunci când cineva are mult entuziasm, trebuie să ia bine aminte să nu ia hotărâri „necoapte”.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, traducere de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 28-29)