Viaţa duhovnicească a unui om începe din momentul zămislirii și se derulează pe tot timpul şederii sale în pântecele mamei pe timpul celor nouă luni de gestație maternă. Acest mare adevăr îl simţeam, dar nu puteam să îl explic.

Mi-a fost dat să-l aflu la aceeaşi intensitate şi la acelaşi ison duhovnicesc la cei doi mari părinţi sfinţi înaintea lui Dumnezeu - Cuviosul Paisie Aghioritul din Muntele Athos și la Părintele Arsenie Boca din Mănăstirea Prislop. De asemenea, părintele Teofil de la Mănăstirea Sâmbăta, cu amuzamentul său specific, îl cita tot pe părintele Arsenie zicând la nişte fraţi că „voi sunțeti sinteza harababurii din casa părinţilor voştri”. Într-adevăr, un copil este o sinteză a celor doi părinţi în adevăratul sens al cuvântului. Copilul copiază genetic pe părinţii săi, pe tata sau pe mama, dar se duce înapoi până la al patrulea neam. Uneori observăm că seamănă foarte bine cu bunicul după tată sau cu cel după mamă. Este o mare taină genetica umană şi din păcate de cei mai mulţi oameni nebăgată în seamă, lăsată la voia întâmplării.

Or, Sfânta Biserică ne pune la îndemână un arsenal de antidoturi cu potenţial de igienizare şi chiar vindecare într-o anumită măsură a arborelui genealogic. Spovedania, credinţa puternică, faptele bune, postul, rugăciunea, milostenia sunt unele din medicamentele recomandate de Biserică, de terapie a arborelui genealogic.

Nouă ni se pare că odată cu moartea părinţilor, bunicilor sau celor apropiaţi ai noştri se produce o ruptură definitivă, dar nu-i adevărat, este numai o despărţire temporară. Legătura dintre noi va fi veşnică, indisolubilă.

(Arhim. Ioachim Pârvulescu, Sfătuiri duhovnicești – repere morale pentru o viață practică creștin – ortodoxă, Sfânta Mănăstire Lainici, 2004, p. 55)