La baza iubirii este darul

Li se cântă „Sfinţilor Mucenici, care bine v-aţi nevoit”, semn că, în sine, căsnicia lor este mucenicie.

Mesajul pe care Biserica îl pune la baza iubirii este darul. Cei doi tineri, puşi în dreptul icoanei Mântuitorului şi a Maicii Domnului, având icoana Mântuitorului şi icoana Maicii Domnului pe cunună, sunt chemaţi să se împli­nească în modelul dărniciei lui Hristos şi al iubirii Maicii Domnului, care este dăruirea totală a unei femei către Cer. Mai mult decât atât, când ei se învârt, nu li se cântă Mulţi ani trăiască, nici vreo manea celebră, ci li se cântă Sfinţilor Mucenici, care bine v-aţi nevoit, semn că, în sine, căsnicia lor este mucenicie. Ea stă pe unitatea de sânge în Crucea lui Hristos.

Timotei şi Mamvra, Sfinţii pe care i-am pomenit la începutul lunii mai, abia căsătoriţi, hiro­toniţi deja, hirotesită Mamvra, sunt arestaţi de către miliţia Templului Roman şi puşi să se dezică de Hristos. Şi li se propune ca, în schimbul dezicerii, să li se lase viaţa: căci dacă nu vă veţi lăsa de aceasta, vă vor răstigni. Ei iau răstignirea ca pe un dar de nuntă şi sunt răstigniţi unul în faţa celuilalt, pe aceeaşi culme, cruce paralelă cu cealaltă cruce. Şi acolo, spune povestea lor, când Timotei slăbea, Mamvra îi spunea: „Timotei, tu nu eşti numai soţul meu! Prin preoţia ta, eşti şi soţul Bisericii!" Iar când Mamvra scădea şi ea din credinţă, el îi spunea: „Mamvra, tu nu eşti numai soţia mea, ci, prin preoţia mea, eşti soţia lui Hristos însuşi, Mireasa lui Hristos!" Şi spune povestea lor: Şi aşa întărindu-se unul pe altul, după patruzeci de zile şi-au dat duhul. Aşa întărindu-se unul pe altul - de pe cruci paralele - şi-au dat duhul, pentru că, până la urmă, o astfel de iubire ce-şi dăruieşte jertfa de pe o cruce pe cealaltă este cea care te împlineşte uman şi dumnezeiesc concomitent, este cea care-ţi creează o siguranţă pozitivă cu privire la faptul că Dumnezeu te iubeşte.

(Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism de vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, pp. 17-18)

De la același autor

Ultimele din categorie