Prin constrângere, părinţii nu-i ajută pe copii, ci îi sufocă

Creşterea copiilor

Prin constrângere, părinţii nu-i ajută pe copii, ci îi sufocă

    • Prin constrângere, părinţii nu-i ajută pe copii, ci îi sufocă
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Să-i mustre cu bunătate pe copii ca să-i aducă pe calea cea bună, iar nu să creeze prăpastie între ei. 

Unii părinţi îi constrâng peste măsură pe copiii lor şi mai ales în faţa străinilor. Se comportă de parcă ar avea un catâr pe care îl bat cu varga ca să meargă drept înainte. Ţin şi frâiele în mână şi îi spun: „Să mergi liber!”. Apoi aceşti copii ajung până acolo încât îi lovesc pe părinţii lor.

Prin constrângere, părinţii nu-i ajută pe copii, ci îi sufocă. Mereu le spun: „Să nu faci aceasta!”, „Să nu faci aceea!”, „Lucrul acesta să-l faci aşa” etc. Însă trebuie să tragă frâiele astfel încât să nu se rupă. Să-i mustre cu bunătate pe copii ca să-i aducă pe calea cea bună, iar nu să creeze prăpastie între ei.

Să facă ceea ce face un grădinar bun atunci când plantează un copăcel: îl leagă uşor cu o sforicică de un ţăruş, ca să nu se strâmbe şi să se rupă atunci când îl apleacă vântul într-o parte şi alta. Îl împrejmuieşte cu un gărduţ şi în acelaşi timp, îl udă şi-l păzeşte de capre până îi cresc ramurile. Căci de îl vor roade caprele, nu mai este bun de nimic, pentru că nici rod nu face şi nici umbră nu ține. Numai atunci când îi cresc ramurile, grădinarul îi scoate gărduțul, iar copacul rodeşte şi la umbra lui se pot odihni şi caprele şi oile şi oamenii.

Însă părinţii, de multe ori, dintr-o grijă exagerată, vor să-l lege pe copil cu sârmă, în timp ce ar trebui să-l lege uşor, ca să nu-l rănească. Ar trebui să încerce să-i ajute pe copii printr-o purtare nobilă, purtare care cultivă mărinimia în sufletele lor, astfel încât să simtă binele ca pe o necesitate. Să le explice ceea ce este bine, pe cât se poate cu bunătate, cu dragoste şi cu durere în suflet. Mi-aduc aminte de o mamă căreia, atunci când îi vedea pe copilaşii ei făcând vreo poznă, ochii i se umpleau de lacrimi din pricina durerii şi spunea: „nu aşa, copilaşul meu cel scump”. Şi astfel, prin pilda vieţii ei i-a învăţat pe copii să se nevoiască cu bucurie pentru a scăpa de ispitele vieţii şi a nu se tulbura uşor în fața unei greutăţi, ci a o înfrunta cu rugăciune şi încredere în Dumnezeu.

(Cuviosul Paisie AghioritulCuvinte duhovniceşti, Vol. IV Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 117-118)