Îmi amintesc o caricatură răutăcioasă dintr-o revistă, în care o tânără mamă, înstărită, le spunea copiilor ei povestea de seară înainte de culcare: „Şi cum spuneam, copii, tatăl vostru are 1,70 m înălţime, are părul negru, mustaţă subţirică şi plăcută, este sportiv şi bronzat şi adoră pescuitul”.

Fiecare bărbat trebuie să aibă o preocupare a lui, un hobby. Acelaşi lucru este valabil şi pentru femei. Într-una din primele noastre scrisori am vorbit despre necesitatea vieţii particulare şi cum aceasta devine, în cele din urmă, magnetul care îl va aduce pe unul mai aproape de celălalt.

Ce-ai zice dacă ai afla că s-a umplut pământul de cupluri neisprăvite, a căror dragoste s-a degradat atât de mult, încât cei doi „se omoară” pentru lucruri care n-au nici o legătură cu partenerul lor?

Aşadar, ce se poate face? Uneori, leacurile mici aduc rezultate impresionante. Vei adăuga multe în viaţa ta, folosind ceea ce noi numim „împreună-petrecere”.

Bănuiesc că-ţi aminteşti cât de bine am făcut în familia noastră când am luat hotărârea comună de a respecta jurământul acesta: să servim masa împreună şi să discutăm cu toţii la cină problemele zilei. Adică să schimbăm impresiile zilei, să prezentăm celorlalţi problemele care ne interesează personal şi să hotărâm de comun acord în privinţa problemelor care ne privesc pe toţi.

Într-una din cele mai frumoase atmosfere de familie pe care le-am cunoscut, cuplul respectiv făcuse un „mic acord”. Acest „mic” acord s-a dovedit, în cele din urmă, una din cele mai „mari” şi importante înţelegeri pe care au făcut-o vreodată în viaţa lor: şi-au promis unul altuia să-şi acorde câteva minute înainte de culcare pentru a răspunde la întrebarea: „Care a fost cea mai fericită clipă pe care am trăit-o?”.

Alte cupluri şi-au făgăduit reciproc să mănânce o dată pe lună la restaurant numai ei doi, într-un loc în care le place cel mai mult, să găsească pe cineva să rămână cu copiii şi să deschidă o puşculiţă pentru această cină specială. Am subliniat numai ei doi pentru că ieşirile împreună cu prietenii nu au aceeaşi valoare. Vorbim de ieşirea din singurătate, în care sufletele se întâlnesc „fără mijlocire”.

Vor exista, desigur, împrejurări care vă vor obliga să suspendaţi aplicarea oricărei condiţii pe care aţi acceptat-o. Nu vă grăbiţi însă să depuneţi armele şi nici să ajungeţi la concluzii pripite. Punţile comunicării au nevoie de timp ca să se construiască.

(Charlie W. Shedd, Scrisori Caterinei. Sfaturi unei tinere căsătorite, traducere de Pr. Constantin Coman, Garoafa Coman, Editura Bizantină, București, pp. 45-46)