Măsura hranei cea de toate zilele

Conştienţi sau nu, dar mândri şi lacomi, cheltuim bani grei, înrobindu-ne trupului căruia, mai devreme sau mai târziu, îi dispar kilogramele în plus sau în minus. Hrana cea de toate zilele a devenit o haină la modă, din piele naturală sau artificială, o haină în trend gastronomic, o haină ce se poartă la masa bogatului sau a săracului, la recepţii sau în maratonul cotidian. Hrana omului contemporan poate fi definită în orice nuanţă, dar ca hrană a sănătăţii, armoniei şi echilibrului personal – din ce în ce mai puţin.

Trăim într-o lume a tiparelor, în care măsura, consacrată ca fundament al smereniei şi împlinirii poruncilor lui Dumnezeu, este înlocuită cu măsurarea cantitativă a unor aspecte care conturează nefiresc un profil tehnic al omului, cel micşorat, dintr-o măsură conştientă a Creatorului, cu puţin faţă de îngeri.

Câte kilograme are copilul tău, cât mănâncă, ce mănâncă, de unde mănâncă?

Câte kilograme ai slăbit sau câte kilograme ai luat în plus?

Ce metodă de slăbire sau de îngrăşare practici?

Te-ai îngrăşat, arăţi foarte bine!

Ai slăbit, arăţi mult mai bine aşa!

Aceste întrebări şi exclamaţii zilnice, devenite formule de curtoazie în unele situaţii, sunt semnale clare ale unui dresaj subliminal.

Dresorul suntem fiecare din noi! Personalizăm întrebări, sugestii, şabloane, metode, pentru a primi aplauze de senzaţie în arena circului.

Antrenamentul de viaţă, de cele mai multe ori, nu îl practicăm pentru sănătatea sufletului şi a trupului, ci pentru o satisfacţie de stagiune cu sau fără spectatori.

De ce nu mai sunt toate bune foarte, ca în zilele Facerii? De ce mâncăm sau nu mâncăm un aliment sau altul? De ce este importantă mâncarea pentru viaţa de aici, şi chiar pentru veşnicie?

Acestea sunt întrebări la care găsim răspunsuri copilăreşti sau sofisticate, în funcţie de gustul pe care îl dorim atunci când consumăm literatură sau reclame de gen.

„Piaţa e plină de lucruri de care nu avem nevoie!, spunea un mare înţelept al vremurilor în care alimentele încă mai aveau gust.

Conştienţi sau nu, dar mândri şi lacomi, cheltuim bani grei, înrobindu-ne trupului căruia, mai devreme sau mai târziu, îi dispar kilogramele în plus sau în minus.

Hrana cea de toate zilele a devenit o haină la modă, din piele naturală sau artificială, o haină în trend gastronomic, o haină ce se poartă la masa bogatului sau a săracului, la recepţii sau în maratonul cotidian.

Hrana omului contemporan poate fi definită în orice nuanţă, dar ca hrană a sănătăţii, armoniei şi echilibrului personal – din ce în ce mai puţin.

Să mâncăm sănătos! Acest îndemn poate fi o urare, o utopie, o recomandare medicală, sau orice altceva, atâta timp cât nu avem o măsură şi o conştientizare a importanței hranei sănătoase pentru sănătatea personală.

Grădina gospodarului e undeva departe, la ţară, sau nu mai este deloc. Ofertele fabricilor şi uzinelor de produse alimentare ne satisfac pe loc, la preţuri convenabile, nostalgia pâinii şi a brânzei de casă, a roşiei cu gust de roşie.

Doar că, pe bonul de casă nu apare preţul vieţii şi ferească Dumnezeu de facturarea financiară a vieţii! Să mâncăm la un preţ bun, dar nu cu preţul vieţii!

Programul de consum nu trebuie să se confunde cu programul de viaţă. Omul nu trăieşte într-o piaţă a bunurilor de consum şi nu a fost creat doar pentru a „face piaţa”, pentru satisfacţia trupului.

În era în care kilogramele în plus sau în minus au devenit un barometru al sănătăţii, să ne reamintim că sănătatea trupească a omului depinde de mai întâi de conştienţa vieţii şi de măsura hranei.

Omul a fost creat natural, din elementele naturale ale pământului. A avea conştienţa vieţii înseamnă a avea sentimentul naturalului. Să nu ne artificializăm viaţa, prin hrana care nu este a pământului!

Măsura hranei a fost dăruită – nu doar dată... –, prin porunca iubitoare a lui Dumnezeu.

Oameni buni, să avem o măsură a hranei şi nu o „măsurare” a ei prin raportarea la cantităţi fără rost şi neluate în seamă în aritmetica veşniciei.

Trăind cu măsură, și prin hrana cu măsură, vom simţi zilnic acel gust de care-ţi lasă gura apă şi acel fruct natural care se topeşte în gură.

Dumnezeu ne dăruieşte, în continuare, „iarbă dătătoare de sămânţă” pe faţa întregului pământ şi „tot pomul purtător de rod cu sămânţă de pom într-însul”, iar laptele şi mierea din ţara făgăduinţei încă mai sunt din belşug.

De la același autor

Ultimele din categorie