Depresia la copii – o formă gravă a lipsei de comunicare

Interesul sporit pentru identificarea cazurilor de depresie la copii şi adolescenţi s-a explicat iniţial prin faptul că există prejudecata că la intervalele mici de vârstă depresia este rară, din cauza faptului că nivelul de maturizare psihică a individului nu permite acel tip de internalizare necesar elaborării fenomenologiei depresive.

Acum se ştie că până şi copiii mici pot avea forme grave de depresie care necesită tratament pentru vindecare. Oricum, simptomele depresiei la copil şi adolescent pot fi mai greu de recunoscut. Într-un studiu de referinţă s-au studiat concomitent şi familiile pacienţilor depresivi, pentru că s-a observat o legătură evidentă între simptomatologia copiilor şi tipul de comportament al părinţilor. Astfel s-au identificat două grupe cu risc pentru dezvoltarea depresiei copilului: ori părinţi rejectivi, ori supraprotectori, adică familii în care nevoile afective ale copilului nu erau satisfăcute, fapt mascat printr-un control excesiv, cu o protecţie nejustificată.

Tot în cadrul aceluiaşi studiu s-a identificat un set de cauze frecvente, legate de comportamentul părinţilor, care declanşează depresia la copii, şi anume: pedepse aplicate nemotivat, exagerat; privarea de daruri, lucruri necesare, alimente; severitate, duritate, furie din partea părintelui; pedepse sau comentarii de faţă cu alţii; lipsă de disponibilitate, de apropiere, de consolare; neîncrederea în copil; amestecul excesiv în deciziile şi autonomia copilului; respectarea predilectă a opiniilor contrare ale copilului; sugerarea culpabilităţii prin gesturi, cuvinte sau prin refuzul de a-i vorbi copilului, ca mijloc de pedepsire. Alte posibile cauze ale depresiei sunt reprezentate de decesul unui membru din familie, de violenţă în familie, abuzul sexual, fizic asupra copilului, sau existenţa unor cazuri de depresie la membrii familiei.

Vârsta copilului şi formele de manifestare a depresiei

Dar această boală poate apărea încă de la sugar, fapt cunoscut sub denumirea de sindrom de deprivare emoţională, care se manifestă prin letargie, scădere ponderală, iritabilitate, tulburări de creştere. Aspectul sugarului poate mima o boală organică gravă, cauza fiind de fapt privarea de afecţiune din partea părinţilor, în special din partea mamei, care lipseşte o perioadă, percepută de copil ca fiind lungă. La copilul de 2-4 ani, la care limbajul nu este foarte bine dezvoltat şi, deci, incomplet ca mijloc de comunicare eficientă, depresia se manifestă prin agresivitate, comportament hiperkinetic şi protestatar. La copilul de 5-8 ani, cea mai frecventă formă de manifestare a depresiei este somatizarea, adică o pleiadă de acuze fizice multiple, psihogene, cu predominanţa durerilor abdominale, care maschează în special un sentiment de insecuritate şi o nevoie intensă de afectivitate protectivă.

Depresia la copilul de 9-12 ani se manifestă predominant prin izolare, apatie, comunicare redusă, scăderea interesului pentru activităţi anterior plăcute, diminuarea randamentului şcolar.

Adolescentul prezintă o simptomatologie asemănătoare adultului, adică oboseală, iritabilitate, tensiune, tulburări somatice şi dispoziţie tristă, alături de negativitatea manifestată prin stimă de sine scăzută, autoreproşuri, autocritică, interpretări negative ale experienţelor, amintiri neplăcute.

Calculatorul  locul” unde se ascund copiii care se simt abandonaţi

S-a observat că pacienţii depresivi pot fi în mod special înclinaţi să facă o interpretare negativă, atunci când una pozitivă ar părea mai adecvată; nu numai că ei amplifică experienţele lor neplăcute, dar etichetează ca negative experienţe personale pe care alţii le-ar fi considerat pozitive („dependenţa de nefericire”). Pacienţii pot fi sub influenţa unei viziuni negative asupra propriei persoane, asupra propriului univers şi asupra viitorului lor. Indiferent dacă privesc spre trecut sau spre viitor, tot ceea ce pot vedea este eşec, frustrare şi inadecvare personală.

Mulţi adolescenţi preferă să folosească computerul atunci când se simt abandonaţi de familie sau când stau mult timp singuri acasă. Peele (1991) explică mecanismul psihologic al utilizării calculatorului: „Îţi dă sentimentul şi senzaţia de satisfacţie pe care nu eşti capabil să le obţii în alt mod. Poate înlătura sentimentul de nesiguranţă şi disconfort prin puterea de distragere a atenţiei şi crearea unei senzaţii temporare de securitate, calm, putere de control al situaţiei, intimitate, până la euforie, exaltare”. Ei au adesea o stimă de sine scăzută şi sentiment de devalorizare.

„Imaginaţi-vă o grădină în care copiii noştri sunt flori. Pentru a creşte frumos, florile au nevoie de apă, aer, lumină şi un întreg ambient favorabil. La fel şi copiii noştri au nevoie de un ambient armonios. Emoţiile pe care ei le trăiesc sunt fondul care asigură cel mai bun mediu pentru creşterea şi dezvoltarea frumoasă a copiilor noştri. Mai mult decât atât, viaţa spirituală e cea care ajută la păstrarea sănătăţii lor fizice, emoţionale şi spirituale.“ (diacon Sorin Mihalache)

Comunicarea eficientă, modalitate de prevenţie a depresiei

Tipul de tratament de care are nevoie copilul depinde de primul episod de depresie, de gradul de severitate şi de cauza depresiei. Tratamentul depresiei la copil şi adolescent constă în general în consiliere psihologică, educaţia membrilor familiei şi, în funcţie de gravitate, tratament medicamentos. Foarte importante sunt terapiile comportamentale care se axează pe modificarea anumitor idei şi a modelului de comportament, terapia de rezolvare a problemelor ajută la găsirea unor soluţii practice, terapia prin joc pentru copiii foarte mici, toate acestea stimulând o comunicare mai eficientă pentru ca nevoile reale să iasă la suprafaţă. Cu cât se instituie mai repede tratamentul contra depresiei la copil, cu atât recuperarea acestuia este mai rapidă.

De la același autor

Ultimele din categorie