A-i menţine copilului crescut în Biserică credinţa este o sarcină foarte serioasă, deloc uşoară. Aici, din nou, ar trebui să se reflecteze mai mult. Adolescentul nu mai are percepţia copilărească despre credinţă. El nu îi mai ascultă întru totul pe părinţii lui, însă nici la vârsta trăirilor duhovniceşti nu a ajuns. Pentru aceasta, nu trebuie descurajat, spunându-i doar să se roage şi să meargă la biserică. Acesta e un prim obiectiv. Adolescenţii au nevoie de un anumit fel de participare la viaţa Bisericii. Deşi am spus că aducerea copilului cu sau fără voie la altar nu este întotdeauna de dorit, pentru adolescent aceasta poate să joace un rol pozitiv.

Cântatul la cor, citirea, de asemenea, la această vârstă pot să-i menţină pe copii în biserică. Şi desigur, părtăşia cu copiii de vârsta lor de la biserică… Eu am crescut în perioada sovietică şi a fost deosebit de important că nu eram singurul copil credincios din biserică. Mergeam împreună cu alţi copii la biserică şi făceam anumite lucruri. De o astfel de copilărie am avut parte. Îmi amintesc cum am mers la o biserică de la ţară împreună cu unul dintre prietenii mei. Drumul a fost mai uşor şi interesant. Cu cine te asemeni te aduni – se spune în popor. Cu mare bucurie am participat la curăţarea bisericii de gunoi şi la restaurarea ei. Acolo am vorbit cu credincioşi mai în vârstă şi am aflat multe de la ei. Adolescentul are nevoie întotdeauna de sprijinul prietenilor.

(Cum să ne purtăm cu fiica adolescentă – Sfaturi pentru părinţi, traducere din limba rusă de Gheorghiţă Ciocioi, Editura de Suflet, Bucureşti, pp. 104-105)