Faptele bune pe care le facem în timpul vieții noastre sunt fapte care se uită. De aceea, la moarte, îngerul păzitor însoțește sufletul nostru timp de o zi, prin locurile unde a făcut binele.

Îngerul duce sufletul pe unde a viețuit și pe unde a umblat, și-i arată faptele bune pe care le-a făcut. Și sufletul omului se miră. Nu-și mai aduce aminte când a făcut acea fapta bună, sau aceea, sau aceea, și îngerul pe toate i le reamintește.

După aceea, urmează ca sufletul să-și dea seama unde trebuie să ocupe un loc: de-a dreapta sau de-a stânga, în raiul desfătării sau în iadul chinurilor. Lucrul acesta îl face glasul lui Dumnezeu sădit în noi, care este conștiința.

(Părintele Nicolae Tănase, Să nu-L răstignim iarăși pe Hristos, Editura Agaton, Făgăraș, 2011, p. 108)