Sfântul Martin era de douăzeci de ani şi Sfântul Botez încă nu-l primise. Şi acest fel de viaţă avea, că nimic nu păstra pentru sine, ci toate le împărţea ca milostenie săracilor. Şi, după ce nu i-a mai rămas lui nimic, fără numai un cuţit şi o haină, şi fiind şi o iarnă aspră, cu ger mare, l-a întâmpinat pe el un sărac la porţile cetăţii, care ruga pe cei ce treceau să-l miluiască. Iar aceia, trecând toţi pe alăturea, nu i-au dat lui nimic. Deci, s-a mâhnit Martin, că n-a miluit nimeni pe săracul acela; şi nu ştia ce să facă, pentru că nu avea altă haină, fără numai aceea, întru care era îmbrăcat. Deci, scoţând cuţitul, şi-a tăiat haina sa în două şi cu o jumătate a ei a îmbrăcat pe sărac, iar cu cealaltă jumătate s-a învelit pe sine însuşi. Şi mulţi râdeau de el, că nu era îmbrăcat aşa cum se cădea.

Şi venind noaptea, culcându-se înfrigurat, îndată a adormit şi a văzut în vis pe Hristos îmbrăcat în haina sa, aceea cu care el îmbrăcase pe săracul acela, înainte o mulţime de îngeri, zicându-i: „Martin, până încă a nu lua botezul Meu, cu această haină M-ai îmbrăcat, drept aceea şi Eu de acum în toată lumea te voi îmbrăca cu slavă, iar după aceea vei lua Împărăţia Cerurilor”. Deci, după ce a auzit acestea, s-a sculat din somn şi, ducându-se, s-a botezat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi atât de milostiv s-a făcut spre săraci, încât s-a auzit până la toate marginile pământului de milostiva viaţă a lui. A trăit în Galia şi a ajuns episcop la Tours, pe la anul 400, şi i se spunea „slava Galiei”. Și, plăcut fiind lui Dumnezeu şi încă şi minuni săvârşind, mai pe urmă, s-a mutat la Domnul, în vârstă de peste optzeci de ani. Dumnezeului nostru slavă!

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 505)