Pravila de rugăciune este zidul nebiruit al rugăciunii. Rugăciunea este lucrarea din lăuntru, iar pravila de rugăciune este lucrarea din afară. Așa cum fără trup omul nu este întreg, tot așa fără pravila de rugăciune, rugăciunea nu este deplină. Și pe una și pe cealaltă trebuie să le avem și după putință să le împlinim.

Este lege să ne rugăm înlăuntru și să ne rugăm tot timpul și în tot locul. Citirea rugăciunilor nu poate avea loc fără să determinăm timpul, locul și măsura. Stabilirea acestor trei elemente alcătuiește pravila de rugăciune. Și aici îndrumătorul este dreapta socoteală; când, unde, cât să stăm la rugăciune și ce rugăciuni să săvârșim, fiecare poate hotărî în funcție de împrejurări: să facă mai mult sau mai puțin, să schimbe ora și locul; toate să le determine așa încât rugăciunea lăuntrică să fie săvârșită cum trebuie. Iar în privința rugăciunii lăuntrice există o singură regulă: „Rugați-vă neîncetat” (I Tesaloniceni 5, 17).

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Rugăciunea, traducere de Florentina Cristea, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 77)