Atunci când devine reper de viaţă al femeii, tot ce este superprozaic, toc ce este superlucid, tot ce e grosolan şi dur o vatămă, lipsind-o treptat de eternul feminin. Femeia nu este soldat, nu este matroz, nu este poliţai, nu este dealer de bursă, nu este călău. Nu pentru politică e născută, nu pentru tron, nu pentru mitingurile gloatei: ea are de făcut lucruri mult mai fine; ea trebuie să asculte cu luare-aminte la glasuri mult mai profetice, să contemple sfere cu mult mai nobile.

Şi cu toate că ea e în stare şi de aşa ceva, va fi mult mai bine dacă ea va lua aminte mai mult nu la împrejurările exterioare, ci la propriile sale înclinaţii lăuntrice de femeie. Ea poate orice, însă n-are de ce să poată orice. Ea vrea „egalitate în drepturi”. Ferească Dumnezeu însă de femeile care, cucerind egalitatea în drepturi, cad în beţie, devin călăi, țin case de toleranță!

Femeia are de la natură privilegii indisolubile. Ea poate ceea ce bărbatul nu poate şi, ca atare, nu trebuie să pretindă la rolul bărbatului. Fiecare face, după puteri, ceea ce este el în stare să facă mai bine în ipostasul său şi de aceea lozinca „tuturor li se permite să facă tot ce sunt în stare să facă” este împotriva naturii şi este dictată de invidie. (Ivan Ilin)

(Viața de familie, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2009, pp. 51-52)