„Preacucernice părinte Evstratie, binecuvântați!

Mă numesc Vatula Kontuli și sunt din Plomari, Lesvos. Am 45 de ani și sufăr de la vârsta de 16 ani de diabet zaharat. După împlinirea vârstei de 30 ani, boala mi-a creat următoarele probleme: orbire, probleme grave la inimă, la nervi, la circulația sângelui și la alte organe ale corpului. Neîncetat mă internez și mă externez din spitalul insulei noastre, Vostanio, cu apă la plămâni, cu probleme la nervi, de la creșterea ureei și a creatinei.

Din martie 2008 am început să merg la doctorul neurolog Tsimnadis pentru a verifica evoluția nervilor mei. În ciuda eforturilor deosebite ale medicului, valorile ureei și ale creatinei creșteau continuu, eu fiind mereu în primejdie. Mă sfătuia însă și îmi repeta că cea mai bună soluție este să fac dializă, cât este timpul potrivit. La ultima mea vizită  a fost de neclintit:

‒ Dacă nu intri la dializă, nu-ți garantez nimic. Viața ta este în primejdie.

Am rugat-o pentru ultima oară să mă lase doar trei zile, atât cât aveam nevoie pentru a veni la Mantamados, la Arhanghelul nostru, când era duminica Mironosițelor, să mă închin și să-l rog pe Sfânt din toată inima să facă ceva și pentru mine, care-l cinstesc atât de mult. Era vineri. Doctorul mi-a dat ultima prelungire și mi-a zis:

‒ De luni să fii aici pentru ultimele examinări, înainte de a intra la dializă.

Sâmbătă, împreună cu soțul meu, am mers la Mantamados. Cu noi aveam și un miel, ca dar făgăduit pentru Arhanghel. Am ajuns în biserică. Am simțit o mireasmă ce îmi dădea siguranță și încuraja speranțele mele că Sfântul Mihail îmi va face cunoscut ceva bun și minunat.

Am înaintat cu greu, datorită mulțimii închinătorilor și am ajuns în fața icoanei, unde am început să plâng. Printre suspinele mele, se auzeau pierdute cuvintele rugăciunii mele. Însă Arhanghelul le auzea clare, pentru că ieșeau din inimă, cu credință și încredere în el. În biserică era activitate multă. Așa că nu am putut să stau în fața icoanei mult timp. Însă a fost de ajuns pentru a-mi rosti rugăciunile.

M-am întors acasă. Eu eram despovărată, deoarece simțeam că toată greutatea o lăsasem în fața icoanei tămăduitoare a Sfântului Mihail.

Luni, la prima oră, am pornit spre spital. Doctorul mi-a luat sânge și l-a trimis la analize pentru examinările preliminare introducerii mele pentru dializă. Timpul părea că nu mai trece. Siguranța pe care o aveam sâmbătă – că un lucru bun mi se va întâmpla – venea să-mi dezmintă îndoiala. Acest război, între credință și îndoială, devenea din ce în ce mai dur, de nesuportat, un coșmar odată cu trecerea timpului. Mă vedeam pe mine în două posibile situații: să plec bucuroasă de la spital, vindecată, sau să intru la dializă pentru totdeauna, să absorb picătură cu picătură viața de la acel aparat.

Peste un timp, asistenta doctorului respectiv a ieșit din biroul ei și a strigat numele meu. Vocea ei semăna cu trâmbița Arhanghelului înainte de Judecata de apoi. Am intrat înăuntru, cu soțul meu. Doctorul nu ne-a vorbit, ci ne privea. Privirea îi era veselă, dar și îngrijorată. După puțin timp, ne-a spus:

‒ Ați mers la Arhanghelul Mihail?

La răspunsul meu afirmativ, cu o bucurie și o ușurare vizibile, ne-a spus:

‒ Arhistrategul a făcut o minune! Valorile ureei din sânge au scăzut de la 210 la 148, iar ale creatinei de la 4,1 la 3,3.

Înțelegeți, părinte, ce se petrecea în interiorul meu atunci? O sărbătoare! O înviere! O facere din nou a lumii! M-au cuprins lacrimile, lacrimi de bucurie și de mulțumire pentru tămăduitorul nostru Arhanghel. L-au cuprins lacrimile și pe doctor, care mi-a zis:

‒ De acum să ai grijă. Nu trebuie să-l dezamăgești pe Sfântul Mihail. A făcut o minune și tu trebuie să-ți faci datoria de a avea grijă de tine. Să vii din când în când să fii consultată și să-ți ții dieta.

Am mulțumit bunului meu doctor, care într-adevăr trăia alături de bolnav agonia și problema bolii, dar și bucuria însănătoșirii mele. Îi mulțumesc și îi sunt recunoscătoare pentru că ne-a fost ca un frate adevărat.

Părinte Evstratie, nu am cuvinte de mulțumire pentru Sfântul meu! Oricâte cuvinte ar revărsa inima mea, le consider puține, mici și inexistente. Vreau să-mi exprim recunoștința, dar nu pot. Mă simt mică și totuși îi spun din toată inima mulțumesc!

Când veți primi această scrisoare, să vă rugați pentru mine ca Sfântul Arhanghel Mihail să mă țină sănătoasă în toată viața mea.

Vă sărut mâna!

Cu prețuire,

Vatula Kontuli”

(Scrisoare publicată în periodicul „Arhanghelul”, Nr. 204, Iulie-Septembrie, 2008)