Text și context

Învierea lui Hristos e urmată de mai multe încredințări. Domnul pe care mormântul nu a putut să-L țină, cel care a dat lovitura de grație Porților Iadului, vine să Se arate celor pe care evenimentele cu o puternică încărcătură emoțională i-au zdruncinat. Apostolii se numără între cei privilegiați. Luca și Cleopa au parte și ei de o astfel de întrevedere. Însă cele dintâi din listă sunt femeile mironosițe. Și în cazul lor, momentul vine să spulbere îndoieli. Să picure balsam binefăcător pe rănile sufletului și să răsplătească curajul.

Mormântul și piatra

Sfântul Marcu ține să prezinte contextul în care se ajunge la acest moment. Iosif din Arimateea este cel care mediază primirea trupului lui Hristos. Folosindu-se de trecerea pe care o avea la Pilat, cere trupul său și îl îngroapă. Spre a se asigura de faptul că locul de veci nu va fi profanat, prăvălește o piatră mare la ușa mormântului. Căci cu furia căpeteniilor religioase ale vremii nu era de joacă! Erau în stare să-și trimită oamenii spre a batjocori până și trupul neînsuflețit al celui care-și permisese să-I atingă de atâtea ori cu vorbele sale.

Aritmateeanul se achită de sarcină cu maximă seriozitate. Cumpără giulgiu și respectă osemintele Celui pe care-L admirase atât de mult. E acompaniat de două femei. Evanghelistul le menționează și numele. Sunt Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosif. Ambele se găsesc acolo pentru a ști locația unde va trebui să vină ulterior. Întrucât urma o zi mare, nu vor reuși să îndeplinească toate cutumele iudaice ce țineau de înmormântare. Ca atare, vor reveni după Praznic. Speriate, dar nu de aceleași frici care îi vor bântui pe Apostoli. Ele nu se vor teme de faptul că cineva le-ar putea aresta, ori condamna la moarte. Cine s-ar împiedica de niște biete femei îndurerate? Ar fi slab tare caracterul lui! Oricât de cătrăniți la inimă ar fi fariseii și mai marii religioși ai poporului iudeu, nu se vor coborî atât de mult. Ca atare, frica lor, materializată în dialogul de pe drum va fi următoarea: „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?”

Nu apucă să-și verbalizeze pe deplin gândul căci, pe când ridică ochii, descoperă piatra răsturnată. Intră în mormânt și găsesc un tânăr îmbrăcat în veșmânt alb. Înspăimântate, ar vrea parcă să fugă. Sunt abordate. Direct, dar politicos: „Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus”. Discuția e urmată de o poruncă. Tânărul le cere să împărtășească bucuria celor descoperite și cu Apostolii și să le ceară să ia drumul Galileii, unde urmau a se întâlni.

În loc de concluzii

Uimirea și frica vin să caracterizeze insolita întrevedere. În același timp, ea reușește însă să spulbere îndoiala și tristețea ce se așternuseră, asemenea unei pâcle cețoase, peste inimile bietelor femei. Aidoma lor suntem și noi chemați să mergem în Galileea. Nu în cea geografică, unde accesul ar putea fi probabil dificil, ci în Biserică. Acolo este „Galileea” sufletului nostru. Împreună cu femeile mironosițele și Apostolii suntem chemați a poposi aici duminică de duminică, spre a curăți murdăria de pe sufletele noastre și a ne întâlni cu Domnul cel Înviat. În rugăciune, Cuvânt și Euharistie. Îndrăzniți!