Fericită este mintea care a dobândit în vremea rugăciunii, în chip desăvârşit, starea fără formă.

Fericită este mintea care, rugându-se neîmprăştiat, câştigă necontenit un tot mai mare dor către Dumnezeu.

Fericită este mintea care, în vremea rugăciunii, se face nematerială şi săracă de toate.

Fericită este mintea care, în vremea rugăciunii, s-a lipsit desăvârşit de orice simţ.

Fericit este monahul care socoteşte pe toţi oamenii ca Dumnezeu, după Dumnezeu.

Fericit este monahul care socoteşte mântuirea şi înaintarea tuturor ca pe a sa.

Fericit este monahul care se socoteşte pe sine gunoiul tuturor.

(Evagrie monahul, Cuvânt despre rugăciune, în Filocalia I, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2008, pp. 114-115)