Încă de la începutul creştinismului, fecioria a fost foarte preţuită, ea devenind treptat un nou mod de viaţă în Biserică pentru creştinii care au dorit să-şi închine viaţa în întregime numai lui Hristos. Ca model aveau, în primul rând, pe Mântuitorul Iisus Hristos, pe Sfânta Fecioară Maria şi pe unii dintre Sfinţii Apostoli. Un temei important al preferinţei pentru feciorie îl constituie, desigur, poziţia Sfântului Apostol Pavel în această privinţă. Epistolele pauline cuprind texte importante asupra căsătoriei.

Dar Apostolul, el însuşi celibatar, îşi exprimă preferinţa pentru feciorie sau, în cazul văduvilor, pentru rămânerea în starea de văduvie. „Cât despre feciorie ‒ zice Sfântul Pavel ‒, n-am poruncă de la Domnul. Vă dau însă sfatul meu, ca unul care am fost miluit de Domnul sa fiu vrednic de crezare. Socotesc, deci, că aceasta este bine pentru nevoia ceasului de față: Bine este pentru om sa fie aşa” (I Corinteni 1, 25-25). Şi mai departe: „Dar eu vreau ca voi să fiţi fără grijă. Cel necăsătorit se îngrijește de cele ale Domnului, cum să placă Domnului. Cel căsătorit se îngrijește de cele ale lumii, cum să placă femeii. Şi este împărţire: şi femeia nemăritată (adică văduvă), şi fecioara poartă grijă de cele ale Domnului, ca să fie sfântă şi cu trupul şi cu duhul. Iar cea care s-a măritat poartă de grijă de cele ale lumii, cum să placă bărbatului” (I Corinteni 7, 32-34).

Cu toate că este preferată fecioria, în învățătura Sfinţilor Părinţi căsătoria îşi are locul şi rolul ei bine definite şi nu trebuie să fie dispreţuită. Căsătoria şi familia nu sunt o piedică în calea virtuţii, acestea fiind rânduite de Însuşi Creatorul universului. Căsătoria nu numai că nu ne împiedică cu nimic în trăirea filosofiei celei după Dumnezeu, dacă voim să fim cu mintea trează, dar aduce în viaţa noastră şi multă uşurare.

(Pr. Dr. Constantin Mihoc, Taina căsătoriei şi familia creştină, Editura Teofania, 2002, pp. 56-57, 63-65)