În viața fiecăruia dintre noi există clipe pe care le putem numi întâlniri. În drumul său spre Damasc, pornit în prigoană asupra creștinilor, Apostolul Pavel s-a pomenit față în față cu Mântuitorul Hristos. Lumina acestei întâlniri a fost atât de puternică, încât Pavel a orbit. Lumina orbitoare l-a oprit în calea sa către întuneric și Pavel a început o viață nouă.

În viața a milioane de oameni, și nu doar în veacurile timpurii, ci și acum, se întâmplă astfel de întâlniri: uneori în citirea Evangheliei, sau într-un moment de aprofundare, în clipa unei tristeți adânci sau a unei bucurii fără margini; sau, pur și simplu, într-un moment în care Dumnezeu îl ia pe cineva dintre noi și i se arată, punând început unei noi vieți. 

Această orbitoare clipă a întâlnirii este, desigur, irepetabilă, urmările ei însă vor continua pe tot parcursul vieții. Alteori, clipa întâlnirii este abia perceptibilă chiar și pentru cel ce trăiește asemenea har de la Dumnezeu: este întâlnirea în Tainele Bisericii: în Botez, în Mirungere, în împărtășirea cu Sfintele Daruri, în taina Cununiei și în cea a Pocăinței; se întâmplă clipe în care vălul se sfâșie și vedem depărtările fără de sfârșit ale veșniciei, frumusețea ei infinită, și primim cumva nevăzut, dar perceptibil, „vederea” lui Dumnezeu.

(Antonie Bloom, Mitropolitul Surojului, Despre întâlnirea cu Dumnezeu, traducere de Mihai Costiș, Editura Cathisma, București, 2007, pp. 10-11)