Pentru a fi desprins solzii care-mi acopereau ochii, îţi mulţumesc din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul şi toată virtutea mea. Doar atât de ai fi făcut după ce ai luat aminte la mine, cu vrednicie şi eu dreptate este să strig cu lacrimi: dai li!

Pentru a-mi fi dat putinţa să-mi cunosc propria păcătoşenie, nimicnicie şi ticăloşie Îţi aduc laude şi mulţumiri; şi de s-ar mărgini doar la atâta darul făcut mie, tot prea destul e ca să repet: dai li!

Pentru a-mi fi îngăduit să Te pot ruga, să Te iubesc şi să mă închin Ţie - de ajuns, prea deajuns ca să binecuvântez Sfânt Numele Tău.

Pentru a fi sădit în mine nădejdea iertării şi a fi început să întrezăresc putinţa mântuirii - fii, Doamne, preamărit!

Pentru a-mi fi dat îndrăzneala să concep stabilirea unor relaţii de tip eu-tu cu Tine, Domnul şi Dumnezeul meu mă minunez şi nepricepându-mă a spune altceva, strig: dai li!

Şi tot aşa fiindcă de acum mă pot închipui printre acei cărora le-ai grăit: „Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei. Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 31-32).

(Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi, Cuvinte de credință, Editura Mănăstirii Rohia, 2006, p. 11)