„Și să stăpânească ei”, zice, „fiarele”.

Poate vei zice, deci: Care fiare voi stă­pâni? Și unde-mi stau acestea? Dar oare nu știi că împrejurul tău sunt mii de fiare și că hoardă multă de acest fel porți în tine și că înăuntrul tău petrec de-a pururea?

Mică fiară este furia, când latră în inimă și se sălbăticește mai rău decât orice câine? Dar viclenia, când se tupilează în suflet și procură urzelile sale, oare nu este fiară mai sălbatică decât vulpea și mai rău de îmblânzit decât ursoaica? Iar cel iute spre ocară oare nu este chiar scorpie? Iar cel ce se răzbună pe ascuns oare nu este mai cum­plit decât vipera?

Care fiară nu o hrănim înăuntru și în noi înșine? Fiindcă și cel ce se aprinde după femei este cal care se înnebunește. Că zice: „Cai nebuni spre femei s-au făcut, fiecare asupra femeii aproapelui său nechează” (Ieremia 5, 8). Că s-a mutat pe sine la firea ne­cuvântătoarelor din cauza patimii cu care s-a familiarizat.

Așadar, sunt multe fiare în noi, pe care luptă-te să le stăpânești! Căci dacă vei stă­pâni fiarele din afară, iar pe cele din lăuntru le vei lăsa fără stăpân, adică nesupuse, ia seama ce vei părea celor ce te vor vedea! Că pe leu, care este animal necuvântător, îl stăpânești și defaimi răcnetul lui, iar de mânia cea dimprejurul inimii ești înfrânt și scrâșnești din dinți și slobozești glas nearti­culat adeseori din nebunia care te ține, poate că încă și mâinile ți le întinzi spre răzbu­narea față de cel ce-ți stă în față.

Oare nu ești tu mai ticălos și mai de râs din această pricină, decât tot cel de sub stăpân, dar zdravăn, pentru că te stăpâ­nește mai vârtos mânia după ce a izgonit afară gândirea și după ce a luat de la tine stăpânirea sufletului, pentru că te duce unde s-ar întâmpla, întocmai ca pe un legat, pe tine ‒ cel pe care Dumnezeu te-a pus stăpânitor peste toate?

(Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la facerea omului. Omilie despre Rai, traducere din limba greacă de Ieromonah Lavrentie Carp, Editura Doxologia, Iași, 2010, pp. 54-55)