Una este dragostea pe care o avem pentru oricare făptură a lui Dumnezeu, mai cu seamă pentru omul făcut după chipul Său, și altceva este toleranța înțeleasă ca dragoste cu orice preț față de credințele străine Ortodoxiei.
Pentru credință se cuvine să-mi jertfesc și viața, dar și pentru aproapele, adică pentru orice om pe care-l întâlnesc. Vedeți rânduiala lui Dumnezeu? Cine iubește cu adevărat dorește să împărtășească Adevărul și celuilalt și moare pentru a nu întina Adevărul.
Canoanele nu sunt niște simple convenții omenești. În ele sunt cuprinse legile dumnezeiești după care se călăuzește Biserica. De altfel, nu înțeleg de ce lumea lesne acceptă să respecte convenții omenești, dar întâmpină o mare greutate când e vorba să facă ascultare de cele rânduite nouă de Însuși bunul Dumnezeu, prin gura plină de Duh Sfânt a Sfinților Lui. Noi monahii, dacă ieșim în lume și circulăm cu mașina, respectăm regulile de circulație, pentru că altfel putem accidenta pe cineva. Tot așa și cei care intră în Biserică trebuie să respecte semnele de circulație ale acesteia pentru a se putea mântui. Acestea sunt Sfintele Canoane, rânduite nu prin hotărârea arbitrară a oamenilor, ci prin descoperire dumnezeiască. Însuși Duhul Sfant ne-a indicat aceste căi pe care putem ajunge la Dumnezeu. În afara lor, primejdia de a ne pierde sufletul este foarte mare și nu-i este ingăduit nimănui să le încalce. Cu atât mai mult când este vorba de dogme, unde, după spusa Sfinților Părinți, nu există iconomie, adică pogorământ. Nu încape târguială. Fericitul Iacob Țalichis, un mare duhovnic al veacului trecut, obișnuia să spună ucenicilor săi: “Pot să-mi taie capul, eu ceea ce am primit de la Părinți aceea țin până în cel mai mic amănunt“.