Diavolul este şi duşman, şi răzbunător al lui Dumnezeu

Este duşman când din ură față de El îşi dă aparența unei iubiri pierzătoare pentru noi, oamenii, îndemnându-ne prin patimile de bunăvoie ale plăcerii să alegem în locul bunurilor veşnice, lucrurile vremelnice.

Diavolul este şi duşman, şi răzbunător al lui Dumnezeu.

Este duşman când din ură față de El îşi dă aparența unei iubiri pierzătoare pentru noi, oamenii, îndemnându-ne prin patimile de bunăvoie ale plăcerii să alegem în locul bunurilor veşnice, lucrurile vremelnice. Prin acestea, furându-se apoi toată dorirea sufletului, ne desface cu totul de dragostea de la Dumnezeu, făcându-ne duşmani cu voia ai Făcătorului.

Iar răzbunător este când, dezvelindu-şi toată ura sa faţă de noi, care i-am ajuns datornici din pricina păcatului, cere pedepsirea noastră. Căci nimic nu desfată mai tare pe diavol ca omul pedepsit. Îngăduindu-se aceasta şi scornind una după alta suferinţele patimilor fără de voie, se năpusteşte ca un vifor fără milă asupra celor peste care a dobândit, din îngăduinţa lui Dumnezeu, putere, neurmărind să împlinească o poruncă divină, ci dorind să-şi sature patima urii sale împotriva noastră. El vrea ca sub marea povară a necazurilor dureroase, sufletul sfârşit de slăbiciune să-şi taie de la sine puterea nădejdii în Dumnezeu, făcând din întâmplările dureroase care vin peste el nu pricini pentru reculegerea minţii, ci pricini de necredinţă.

Dumnezeu, fiind bun şi vrând să smulgă din noi cu totul sămânţa păcatului, adică plăcerea care desface mintea de la iubirea lui Dumnezeu, îngăduie diavolului să aducă asupra noastră chinuri şi pedepse. Prin aceasta el usucă veninul plăcerii de mai înainte cu chinurile sufletului şi, în acelaşi timp, vrea să sădească ura şi desăvârşita scârbire faţă de cele prezente, care dezmiardă numai simţurile, ca faţă de unele ce nu ne aduc nimic altceva decât pedepse prin folosirea lor. El vrea, mai departe, să facă din puterea pedepsitoare şi din ura de oameni a aceluia o pricină a readucerii forţate la virtute a celor ce au alunecat de bunăvoie din ea.

(Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, răspunsul 26, în Filocalia, vol. III, p. 104-105)

De la același autor

Ultimele din categorie