„Trupul veștejit nu mai odihnește pe draci”

Precum păsările grase nu pot zbura spre cer, așa nici cel ce-și hrănește și-și slujește trupul său.

Precum e cu neputință șarpelui să se dezbrace de pielea sa cea veche dacă nu intră printr-o crăpătură strâmtă, la fel și noi nu putem lepăda vechile patimi ce ne stăpânesc și vechimea sufletului, și veșmântul omului vechi, de nu vom străbate calea cea strâmtă și plină de necazuri a postului și a necinstirii.

Precum păsările grase nu pot zbura spre cer, așa nici cel ce-și hrănește și-și slujește trupul său.

Mocirla uscată nu mai place porcilor, și trupul veștejit nu mai odihnește pe draci.

Precum mulțimea așchiilor înăbușă și stinge flacăra pricinuind mult fum, așa și mâhnirea peste măsură face de multe ori sufletul fumegos și întunecat și usucă apa lacrimilor.

Precum arcașul orb este neiscusit, așa și ucenicul ce se împotrivește se pierde.

După cum oțelul călit poate ascuți pe cel necălit, așa fratele râvnitor mântuiește de multe ori pe cel trândav.

Precum ouăle păsărilor, încălzite în cuibar, nasc viață, așa și gândurile nearătate se umplu de viață și înaintează la fapte.

(Sfântul Ioan ScărarulCartea despre nevoințe, în Filocalia IX, traducere din grecește, introducere și note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, București, 2002, p. 352)

Ultimele din categorie